UTA – Olimpia, meciul ce deschide “intermediara” din Liga 2
Învingătoare în “dubla” cu Sepsi şi Juventus, variantă ce părea aproape imposibilă acum două săptămâni, UTA a reintrat serios în cărţile luptei la promovare, menţinându-se la un punct în spatele viceliderului din Sfântu Gheorghe. “Roş-albii” au furnizat surpriza în Colentina, provocându-i liderului solitar Juventus prima înfrângere acasă după aproape doi ani şi jumătate! Victorie foarte preţioasă, care aduce un moral excelent în tabăra arădeană. UTA trebuie însă să rămână conectată şi concentrată la maxim, asta pentru că nu e timp de savurat succese. Braşovul, Mioveniul şi chiar Chindia îi suflă în ceafă Bătrânei Doamnei, iar de acum orice pas greşit poate deveni fatal în lupta dură pentru un loc sub soarele Ligii 1.
Revine golgheterul Adrian Petre
Dezavantajată şi de programări şi după un drum tur-retur obositor Arad – Bucureşti, UTA e nevoită să deschidă etapa intermediară de la mijlocul acestei săptămâni, urmând să joace chiar mâine, de la ora 17, la Şiria, în compania Olimpiei Satu Mare. Meci care se anunţă destul de greu, deşi adversara pare să fi renunţat total la gândurile promovării. În echipa de start e aşteptat să revină cu forţe proaspete golgheterul Adrian Petre, suspendat la derby-ul cu Juve. Altfel, etapa a 31-a e una interesantă, cu contracandidatele UTA-ei pe terenuri străine, deloc comode: Braşovul, la Suceava, Sepsi la Baloteşti şi Mioveniul la Brăila, asta în vreme ce liderul din Colentina are meci la Timişoara, cu ASU Poli.
Narcis Răducan: “M-aş bucura să promoveze UTA”
Fostul jucător de la Steaua şi Rapid, Narcis Răducan a fost prezent în tribunele stadionului din Colentina, la derby-ul dintre Juventus şi UTA, încheiat cu victoria arădenilor, scor 2-1. Răducan a venit să vadă derby-ul şi pentru a se întâlni cu Laurenţiu Roşu, antrenorul UTA-ei. ”Am venit la meci pentru Laurenţiu Roşu, care îmi este rudă. În tabăra cealaltă e domnul Chivorchian, cu care am lucrat mulţi ani. A fost o partidă interesantă, m-aş bucura să promoveze UTA, pentru că este dintr-un un oraş de mare tradiţie în fotbal. Am înţeles că se construieşte şi un stadion acolo, aşa că au tot ce le trebuie pentru a redeveni o echipă mare”, a spus Răducan pentru liga2.ro.
Liga a II-a, etapa a 31-a:
UTA – Olimpia Satu Mare, marţi, ora 17 (tv)
ASU Poli – Juventus, miercuri, ora 15 (tv)
Metalul Reşiţa – Clinceni, miercuri, ora 17
Chindia – Luceafărul, miercuri, ora 17
Foresta – FC Braşov, miercuri, ora 17
Dacia Brăila – Mioveni, miercuri, ora 17
CS Baloteşti – Sepsi Sf.Gheorghe, joi, ora 17:30 (tv)
Tărlungeni – Dunărea Călăraşi 0-3 (f.j.)
CS Afumaţi stă.
Clasament
1.Juventus 27 21 3 3 57-13 66
2.Sepsi 27 16 6 5 47-25 54
3.UTA 27 16 5 6 47-27 53
4.FC Braşov 27 15 7 5 45-27 52
5.CS Mioveni 27 15 6 6 40-20 51
6.Chindia 26 15 2 9 45-26 47
7.Satu Mare 27 13 5 9 38-29 44
8.Dacia Brăila 27 12 4 11 32-33 40
9.Dun.Călăraşi 27 10 8 9 36-34 38
10.Foresta 27 11 4 12 44-47 37
11.CS Afumaţi 27 10 5 12 30-30 35
12.Luceafărul 27 10 4 13 34-30 34
13.Clinceni 27 9 3 15 36-56 30
14.CS Baloteşti 26 7 6 13 32-45 27
15.Poli Timiş. 26 7 6 13 34-48 27
16.Met.Reşiţa 27 6 1 20 29-58 19
17.Rm.Vâlcea 27 4 6 17 16-49 18
18.Tărlungeni 27 2 5 20 15-60 9