UTA nu mai are cazuri noi de COVID, dar problemele de lot nu-i dau pace lui Balint
Conform noului protocol, UTA și restul prim divizionarelor trebuie să se testeze tot la o săptămână, adică înaintea fiecărui meci oficial. „Roș-albii” și-au făcut „tamponul” în cursul zilei de luni, rezultatele au venit deja aseară și toate sunt negative. Vorbim doar despre fotbaliștii care au făcut deplasarea la Constanța, pentru meciul cu Viitorul, căci juniorii testați pozitiv în urmă cu două săptămâni sunt un capitol separat. Opric, Pașcu, Oroian, Isac și Hrezdac vor fi retestați doar miercuri și, conform noilor reglementări, se pot alătura lotului dacă vor deveni „negativi”, fără însă ca ei să intre în calcule pentru meciul de vineri, cu Voluntariul.
Situația lui Miculescu este ceva mai complicată, în sensul că de retestarea sa se ocupă DSP Timiș. Deocamdată, mijlocașul ofensiv se află acasă, în izolare, după trei teste pozitive! Altfel, Laszlo Balint se confruntă cu destule probleme de lot, exceptând aici lipsa celor şase juniori. Meciul cu Viitorul a lăsat urme în efectivul utist, iar Tomozei și Ursu s-au ales cu întinderi în disputa de la Ovidiu, având șanse infime să fie pe teren vineri seară, cu ilfovenii. Ambilor li s-a recomandat câteva zile de pauză, astfel că Balint trebuie să găsească soluţii.
Probabil că UTA va evolua pe benzi precum în partea a doua a meciului cu Viitorul, cu Bustea pe dreapta şi Simo pe stânga, în vreme ce juniorul Tescan va începe probabil tot titular şi cu Voluntariul, la fel ca şi Moldovan, surpriza plăcută din poarta arădenilor. Meciul UTA – FC Voluntari este programat vineri, ora 21 şi va inaugura noul stadion „Francisc Neuman”.
(foto: uta-arad.ro)