UTA nu a mişcat pe final de mercato, deşi şi-a pierdut în iarnă două piese importante
Cu Passaglia lăsat să plece şi cu brazilianul Roger cedat încă din iarnă la CFR Cluj, UTA a rămas puţin descoperită la mijlocul terenului. Dar, am zice noi şi în atac, pentru că Laukzemis şi Ongaro, vârfuri aduse la Arad de tandemul Apostu-Balint, nu au confirmat, iar Dangubic continuă să rateze exasperant. Suporterii se aşteptau măcat la încă un transfer pe final de mercato, adică luni, dar acesta nu a mai venit, iar antrenorul Ionuţ Badea a dat astăzi explicaţiile, în conferinţa de presă premergătoare meciului de vineri, cu FCU Craiova: „Din păcate nu s-a concretizat niciun transfer. Au fost foarte multe discuții, chiar până la miezul nopții de luni, când s-a încheiat perioada de transferuri. Toți cei cu care am intrat în contact și pe care am dorit să-i aducem au avut niște cerințe exorbitante, inclusiv ca sumă de transfer, cu bani foarte mulți la semnătură, ceea ce nu se justifică, nici pentru valoarea lor și nici pentru club, în momentul de față. Jucătorii români pot fi oricând înregimentați, au fost discuții inclusiv cu cei de la Gaz Metan Mediaș care și-au depus memorii. Nu au fost prea multe variante, deoarece locurile în echipă erau blocate de jucătorii noștri, adică avem soluții mai bune aici, la Arad. Așa că nu au fost foarte multe situații pe care să le luăm în considerare, am luat act de ele, dar nu am luat nicio decizie în sensul acesta. Asta nu înseamnă că pe viitor, dacă găsim ceva peste ce avem noi, nu ne putem așeza la o negociere”, a declarat Badea.
Interes pentru încă un atacant, dar „discuţii multe şi cerinţe exorbitante”
Tehnicianul UTA-ei a dezvăluit faptul că s-a căutat un vârf de atac, variantele erau destul de multe, dar până la urmă nici una nu s-a concretizat: „Am căutat un atacant, am avut cinci soluții, dar niciuna nu a putut fi viabilă, prin simplul fapt că au fost cerințe exorbitante, de exemplu pentru jucători din liga a II-a sau a III-a din Portugalia. A existat o discuție și în privința lui Irobiso, de la Mediaș, dar trebuia să renunțăm la un străin, care trebuia plătit de club până la finalul sezonului. Pentru simplul fapt că a jucat doar un meci peste medie, cu CFR Cluj, marcând două goluri în 23 sau 24 de meciuri, nu aveam certitudinea că ar fi piesa lipsă de care UTA avea nevoie”, mai spune Badea. Mai mult, există riscul ca UTA să se despartă şi de golgheterul său, David Miculescu, autorul a şapte goluri în acest sezon de Liga 1. Doar că mirajul banilor din MLS, de unde ar exista ceva interes dinspre Orlando sau Charlotte, nu pare să îl atragă pe fotbalistul arădenilor.
Golgheterul Miculescu, atras de dolarii americanilor din MLS?!
Dacă am fi să ne luăm după unele zvonuri, că americanii ar oferi peste 1 milion de euro pentru Miculescu, afacerea ar fi bună pentru UTA, dar nu ştim dacă şi pentru jucător, care la 20 de ani are poate alte planuri. E posibil să asistăm şi la tentative de a i se creşte cota lui Miculescu (700 de mii de euro, conform Transfermarkt), de care s-au interesat FCSB şi CSU Craiova, Gigi Becali oferind chiar 500 de mii de euro. UTA nu stă însă la negocieri decât de la 1 milion de euro în sus, conform lui Alexandru Meszar. „Nu am avut nicio discuție în acest sens, nu știu nimic despre plecarea sa, dar dacă o poate face, știți că eu nu mă împotrivesc, atâta timp cât merge la mai bine”, a conchis Badea. Miculescu este aşteptat să revină titular în Bănie, împotriva lui FCU Craiova, după ce cu Dinamo a fost suspendat.
(foto: prosport)