UTA merge după punct(e) la Bacău, în etapa din Liga 2
Săptămâna în curs a fost plină de noutăţi la UTA, patru jucători fiind trimişi la echipa a doua, ca urmare a atitudinii şi evoluţiilor slabe. În schib, veşti bune (n.n. încă doar pe hârtie) au venit dinspre Primărie, care a anunţat că din octombrie dă undă verde la salarii din bani publici, aşa cum scrie la lege.
În aceste condiţii, cei din conducerea clubului arădean sunt într-un prin proces de reorganizare, pentru a pregăti cât mai bine viitorul apropiat, cu bătaie ceva mai lungă la sezonul viitor, care se vrea a fi finalizat cu revenirea în Liga 1.
Între timp, Ionuţ Popa trebuie să gestioneze actuala situaţie deloc comodă, cu două luni restanţe salariale şi nemulţumiri constante în rândul jucătorilor, totul culminând cu figuraţia din meciul cu Universitatea Cluj. Vine deplasarea de la Bacău, unde Florin Bratu a reuşit să resusciteze o echipă care încet-încet, urcă în clasament.
Roş-albii au plecat aseară spre Bacău, cu escală la Brașov, iar înainte de continuarea drumului, se vor antrena în această dimineaţă la Tărlungeni. După excluderea celor patru jucători (Vădrariu, Cubleşan, Pop şi Matei) din lot, stafful tehnic al UTA-ei nu are prea multe opţiuni, apelând la toți seniorii din lot, dar şi de juniorul David Miculescu, care tocmai a debutat în Liga 2-a.
Ionuţ Popa a luat, în deplasarea de la Bacău, următorii jucători: Orlic, Bodea – Costin, Manea, Benga, R.Iuga, Copaci, Suslak, Dan, Janos, Stahl, Oprea, Coulibaly, Enescu, Petra, Miculescu, D.Popa, Rus.
Liga a II-a, etapa a 16-a:
CS Mioveni – Dacia Brăila, vineri, ora 17
Petrolul – Ripensia Timişoara, vineri, ora 18 (tv)
Luceafărul – Metaloglobus, sâmbătă, ora 11
Aerostar Bacău – AFC UTA, sâmbătă, ora 11
FC Argeş – ACS Poli Timişoara, sâmbătă, ora 11
Energeticianul – CS Baloteşti, sâmbătă, ora 11
Daco Getica – Farul Constanţa, sâmbătă, ora 11
Chindia Târgovişte – Pandurii, sâmbătă, ora 12:30 (tv)
U Cluj – Academica Clinceni, duminică, ora 11:30 (tv)
ASU Poli Timişoara – Sportul Snagov, duminică, ora 18
Clasament
1.Chindia Târgovişte 15 11 2 2 34-16 35
2.Acad Clinceni 15 11 0 4 33-8 33
3.Sportul Snagov 15 10 3 2 26-12 33
4.Petrolul Ploieşti 15 10 2 3 32-14 32
5.Univ.Cluj 15 9 3 3 35-13 30
6.FC Argeş 15 8 5 2 25-12 29
7.CS Mioveni 15 8 3 4 25-14 27
8.AFC UTA 15 7 2 6 25-22 23
9.Pandurii Tg Jiu 15 6 3 6 28-22 21
10.Energeticianul 15 6 3 6 22-19 21
11.ASU Poli Timiş 15 6 2 7 14-17 20
12.Metaloglobus 15 6 2 7 14-27 20
13.Daco Getica 15 4 6 5 23-25 18
14.Aerostar Bacău 15 4 3 8 20-31 15
15.Luceafărul Oradea 15 4 3 8 18-30 15
16.Farul Constanţa 15 4 2 9 24-34 14
17.Ripensia Timiş 15 3 5 7 18-28 14
18.CS Baloteşti 15 3 2 10 14-32 11
19.ACS Poli Timiş 15 1 2 12 13-36 5
20.Dacia Brăila 15 0 5 10 14-45 5