UTA îşi face iarna grea: încă un eşec pe „Motorul”
UTA a pierdut al treilea meci la rând în Liga a II-a şi al doilea consecutiv acasă, iar gluma deja se îngroaşă. FC Argeş a câştigat astăzi, cu 2-1, pe stadionul Motorul, fără însă să arate mare lucru, asta în condiţiile în care roş-albii au făcut din nou un joc extrem de slab. Cu mari probleme în apărare, Manea şi Benga fiind suspendaţi, dar şi fără principalul atacant, Cipri Rus – şi el pe margine după eliminarea de la Bacău – echipa lui Ionuţ Popa s-a zbătut în gol pe sinteticul din Aradul Nou, făcându-i practic, victoria cadou echipei argeşene.
Fără prea multe variante, UTA a mers pe mâna tinerilor din lot, dar nici unul din ei nu a ieşit la rampă, fiind greu de crezut că pot face un salt calitativ în perioada următoare, în vreme ce Enescu, de la care Popa aşteaptă probabil calitate şi pasă finală, a frânat iar jocul arădenilor, dezamăgindu-şi antrenorul, care l-a şi schimbat în repriza secundă, destul de târziu însă. Nici antrenorul Bătrânei Doamne nu a fost prea inspirat pe parcursul partidei, înlocuindu-l şi pe Janos, unul din puţinii jucători activi de pe teren.
De asemenea, e greu de înţeles de ce, în contextul actual, al promisiunii rezolvării problemelor financiare şi al subţirimii lotului, s-a renunţat, totuşi, la patru jucători de bază, fără prea multe explicaţii. Iar Cubleşan era poate unul din cei mai interesanţi jucători de la UTA, cu potenţial. Dar cine mai poate înţelege noua strategie a clubului… Pentru că în actuala componenţă şi cu acest joc, se poate aluneca periculos de jos în clasament şi de acolo e greu de scos capul.
Placa cu jucătorii tineri şi cu nemulţumirile din vestiar deja nu mai ţine, iar în iarnă ar trebui făcută echipă. Pentru că în acest ritm, pare începutul sfârşitului. Un fotbal atât de slab şi inestetic nu am mai văzut de mult timp la UTA. Piteştenii lui Săndoi au deschis scorul prin Buhăescu, care a marcat în minutul 22 cu un şut din unghi, la colţul scurt, după o ieşire greşită la ofsaid a apărării arădene. Acelaşi atacant al Argeşului putea face 2-0 după o jumătate de oră, dar Bodea a intervenit salvator.
După o repriză lamentabilă, în care nu şi-a creat nici o ocazie, UTA a ieşit ceva mai montată de la vestiare, iar după ratarea mare a lui David Popa, şutul acestuia fiind respins de pe linie de Gugu, în minutul 67, la următoarea fază s-a dictat penalty, la un duel în careu între Popa şi Hreniuc. Atacantul arădean a executat slab de la punctul cu var, Popescu a respins, dar doar până la acelaşi David Popa, care a înscris din 2 metri, cu poarta goală.
Doar două minute s-au bucurat utiştii de egalare, pentru că Stan a semnat golul de trei puncte al oaspeţilor, marcând din 6 metri, lateral stânga, în urma unei centrări lungi a lui Tofan, peste toată defensiva UTA-ei. Petra, cu un şut la colţul scurt, reţinut de Popescu şi Stahl, cu un şut în transversală, au încercat să aducă din nou egalarea, dar meciul s-a terminat cu victoria Argeşului, iar cei aproximativ 7-800 de spectatori au plecat supăraţi acasă.
Trupa lui Săndoi urcă pe 5 în clasament, la două puncte de locul de baraj, în vreme ce UTA rămâne pe poziţia a 10-a, nici aproape, dar nici prea departe de zona retrogradării. Ionuţ Popa a început meciul în formula: Bodea – Costin, R.Iuga, El Hasni (c), Copaci – Enescu (74 Petra), Coulibaly – Janos (62 A.Iuga), Miculescu, Stahl – D.Popa.