UTA începe să mişte!
Înaintea cantonamentul de la Moneasa, UTA a disputat un meci de pregătire, în compania formaţiei maghiare Szeged, disputat pe terenul sintetic Şega.
Peste două sute de suporteri au asistat la o partidă agreabilă, la capătul căreia alb-roşii s-au impus cu 2-1, autorii reuşitelor arădene fiind Mara (min. 26 – penalty) şi Hidişan (min. 38). Pentru gruparea maghiară a înscris Orosz (min. 78).
Antrenorii Roland Nagy şi Dan Stupar au apelat în prima repriză la garnitura „roşie“ care a avut în componenţă pe Smaranda – Calvin, Pocuca, Gligor, Siminic – Bucur, Ignea, Hidişan, Purece – Mara – Galanis. O distribuţie care s-a remarcat prin apetit ofensiv şi tehnicitate, ocaziile de gol nelipsind de la poarta maghiară. Hidişan a tras peste poartă în min. 4, iar apoi, în min. 10, Galanis a trimis un trasor în transversala celor din Szeged. În minutul 26, Purece a fost agăţat în careu, iar Mara a transformat cu siguranţă lovitura de pedeapsă, pentru 1-0. Şi cel de-al doilea gol al „Bătrânei Doamne“ a venit după o fază frumoasă. Mara a pasat pentru Bucur, în careu, acesta i-a aşezat balonul lui Hidişan, care, de la marginea careului mare, a trimis o „scăriţă” de efect peste goal-keeper-ul oaspeţilor, pentru 2-0.
Repriza a doua i-a găsit în teren pe cei creditaţi cu şansa de a îmbrăca tricoul UTA-ei în retur. Evoluând, în echipament alb de acestă dată, Smaranda (65 Cioară) – Bălan, Mocanu, Neagu, Cărpinişan – Gîlcă, Dan, Caldarola, Osman – Capătă, Mou (72 Muscă). Pentru UTA o repriză cu disponibilitate la efort, punctată de ocaziile lui Cărpinişan şi Capătă, dar şi cu câteva, explicabile, nesincronizări în apărare. Pe fondul acesta venind şi golul celor de la Szeged, din penalty, după un henţ a lui Bălan, transformat de Orosz.
Per ansamblu, o evoluţie promiţătoare, cu semne bune, înaintea unui stagiu al acumulărilor, fiind însă prea devreme pentru a da verdicte.