UTA, în cădere liberă: codaşa Baloteşti bate la Arad!
După ce a dat semne, în primele etape ale Ligii a II-a, că se poate implica în lupta pentru promovare, UTA a căzut total, odată cu înfrângerea de acasă, cu Clinceniul. Au urmat, apoi, eşecul cu Snagovul şi cel din Cupă, cu Poli Iaşi, iar astăzi, când era cazul unei victorii, „roş-albii” s-au făcut de râs în faţa codaşei CS Baloteşti.
Practic, ne bat toate comunele de pe lângă Bucureşti, dacă calculăm înfrângerile de până acum, cu Daco-Getica, Clinceni, Snagov şi acum Baloteşti. Ilfovenii se simt de minune în compania Bătrânei Doamne, pe care o cam înving pe unde o prind. Aşa s-a întâmplat şi azi, când pe arena Motorul, penultima clasată s-a impus cu 2-0 în faţa unei echipe arădene modeste, de nerecunoscut.
Nici măcar scuza oboselii după meciul de Cupă nu mai ţine în faţa unei asemenea adversare, iar Ionuţ Popa are din nou mari bătăi de cap la UTA. Oaspeţii au profitat de forma slabă a arădenilor şi în minutul 15 puteau primi penalty, la contactul dintre El Hasni, tot mai aerian în apărare şi Stoica. Abia în minutul 26, Matei a avut prima şi singura mare ocazie din prima repriză pentru UTA, dar şutul său a trecut la o palmă de transversală.
În ciuda dublei schimbări făcute de Popa, care a trecut la sistemul 4-4-2, tot ilfovenii au început mai bine mitanul secund, iar V.Mihai, singur în careu, a tras incredibil peste poartă. Peste două minute, Gojnea şi-a trecut şi el în cont o şansă mare, pentru ca în minutul 56 Baloteştiul să deschidă scorul: Neagu a şutat din 11 metri în transversală, mingea a ajuns la Gojnea în 8 metri, ușor lateral stânga, acesta marcând cu un șut pe jos, pe sub Orlic, mascat de un coleg.
Chiar şi cu trei atacanţi de meserie pe teren, UTA nu a fost în stare să fie periculoasă, tot oaspeţii având şansa rarisimă de a face 2-0, Predescu şutând peste poartă,, din 14 metri. Până la urmă, ilfovenii şi-au dublat avantajul în minutul 62, V.Mihai marcând cu un şut puternic de la 27 de metri, la colţul lung, lângă bară.
Pe final, Cipri Rus şi Pop şi-au trecut în cont câte două ocazii, dar UTA nu a avut nici măcar puterea să marcheze golul de onoare, scor final 0-2. Înfrângere total neaşteptată, care poate arunca echipa lui Popa în a doua parte a clasamentului. Orlic – Manea, Benga (46 Cubleşan), El Hasni, Suslak – Enescu, Oprea – Costin, Matei (46 D.Popa), Stahl (59 Pop) – C.Rus a fost echipa folosită de „Mister” în jocul de astăzi.