UTA iese ruşinos din Cupa României! „U” Cluj spulberă visul „Bătrânei Doamne”
UTA s-a făcut de râs în optimile Cupei României, fiind eliminată de divizionara secundă Universitatea Cluj, într-un duel de tradiţie al fotbalului românesc. Arădenii nu s-au regăsit deloc, iar visul unui parcurs lung în competiţia „KO” s-a spulberat prematur. Cu un mix de titulari şi rezerve în primul „11” şi fără Laszo Balint pe bancă, „principalul” echipei fiind rămas în izolare la Arad după infectarea cu COVID-19, UTA a făcut o primă repriză foarte modestă pe Cluj Arena, poate cea mai slabă din acest sezon. Universitatea a început curajos jocul, iar în primele zece minute au curs ocaziile la poarta lui Balauru. Pîrvulescu, Ogbu, Negrean şi Taub au trecut pe lângă deschiderea scorului, dar ori jucătorii clujeni au fost imprecişi la finalizare, ori portarul arădenilor şi-a salvat echipa. UTA a mai echilibrat jocul pe parcurs, dar avea să primească gol în minutul 32, atunci când Ribeiro l-a angajat perfect în careu pe Ogbu, nigerianul gazdelor a pivotat lejer de lângă Roumpoulakou și a trimis în vinclu de la opt metri, 1-0! Tot cei de la “U” au fost la cârma jocului până la pauză, fără însă se mai consemneze şanse mari de poartă. UTA a mutat ofensiv la pauză, cu Antal şi Adrian Petre, cel din urmă redebutând pentru “Bătrâna Doamnă”, iar în minutul 53 a apărut şi prima ocazie arădeană în acest meci, nou intratul Antal şutând pe lângă poartă din poziţie bună. Cu avantaj al ritmului competiţional, UTA a preluat uşor iniţiativa, dar a măcinat mult în gol, cu aceeaşi posesie greoaie şi previzibilă.
Mix neinspirat pentru Balint: „roş-albii” au făcut figuraţie…
Abia în minutul 69 a mai apărut şansă importantă la poarta lui Muţiu, dar Petre nu a ajuns la centrarea bună a lui Simo, de pe stânga. Centralul Iulian Călin a fost aproape să se facă de râs în minutul 72, când a acordat iniţial penalty pentru UTA, dar tuşierul l-a salvat şi a întors decizia, la o fază la care mingea l-a lovit clar în cap pe Filip şi nu în mână. La faza imediat următoare, în minutul 73, „U” a dat lovitura contrar cursului jocului şi s-a desprins la 2-0: Ribeiro a centrat cu efect din colțul careului de 16 metri, Balauru a ezitat şi a fost păcălit de săritura falsă a lui Răuță, mingea mergând la colțul lung al porții arădene. UTA nu a avut reacţie şi în ciuda dominării teritoriale, tot “studenţii” au trecut în două rânduri pe lângă gol în minutul 82, dar o dată Roumpoulakou a respins de pe linia porţii în urma unei lovituri de cap, iar apoi Balauru a prins în doi timpi o nouă minge trimisă cu capul de Dican, din opt metri. Adrian Petre a nimerit transversala cu un şut din lovitură liberă de la 18 metri în minutul 90, pentru ca pe contraatac, Balauru să îi refuze golul lui Meşter, în prelungiri.
Multe mâini moarte la UTA, Rusu şi Petre – singurii utişti remarcaţi
Petre a reuşit totuşi să marcheze la ultima fază, după gafe în lanţ ale apărării clujene, cu un şut plasat din 14 metri, pe lângă Muţiu. Scor final 2-1, acesta fiind cel mai slab joc din acest an al UTA-ei, eliminată ruşinos de o divizionară secundă. Regretul este cu atât mai mare cu cât traseul spre fazele finale ale competiţiei părea accesibil, atâta timp cât în sferturi s-au calificat deja alte două divizionare secunde, Petrolul şi Dunărea Călăraşi. Nu e timp însă de bocit, UTA trebuie să se adune repede, pentru că sâmbătă urmează meciul de campionat din deplasare, cu Chindia Târgovişte, tot fără Laszlo Balint pe bancă. Iar lupta pentru salvare, în Liga 1, e tot mai dură…(foto: facebook, FC Universitatea Cluj)