UTA e gata de reluarea campionatului: “Avem mare încredere în jucători”
În așteptarea meciului cu FC Brașov, directorul general Codru Grădinariu și antrenorul secund Cristi Todea s-au referit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, la continuitatea care a caracterizat efectivul UTA-ei de când a început liga secundă. În pauza de iarnă, echipa arădeană s-a despărțit de Sorian și Szekely, Alin Roman a venit de la FC Caransebeș, iar japonezul Gentaro Murakami, de la UTA II, a pătruns în circuitul primei echipe. În plus, tineri ca Moza, Dinculescu sau Copaci au avut ocazia să simtă și mai puternic atmosfera UTA-ei. ”Avem foarte multă încredere în foarte mulți jucători pe care îi avem la echipa a doua și la juniori. Obiectivul nostru este de a crea o echipă competitivă. Nu am considerat necesar în acest moment aducerea unor jucători – și credeți-mă că antrenorii și cei din conducere au fost sunați pentru zeci de jucători în această perioadă – pentru că avem tineri talentați pe toate posturile. Avem doi jucători peste tot. Înaintea perioadei de achiziții ne-am întâlnit cu conducerea tehnică și cea administrativă și am pus pe foaie jucătorii care ar putea să vină la UTA și posturile lor. S-a ajuns la concluzia că suntem acoperiți. Avem mare încredere în ce avem la echipă, avem încredere în staff-ul tehnic că poate forma din acești tineri viitori jucători importanți la nivel național, deocamdată”, a comentat Grădinariu.
Evenimentele petrecute de-a lungul iernii în seria a II-a a ligii secunde s-au soldat cu două retrageri, cea a Caransebeșului și cea a Bihorului. UTA rămâne astfel cu două meciuri pe teren propriu, cel de sâmbătă și cel din ultima etapă a sezonului regulat, cu Unirea Tărlungeni, programat pe 2 aprilie. ”Jucătorii au demonstrat în tur că merită în continuare încredere și și-au făcut treaba. Important e ca ei să își dorească mai mult. De la meciul cu Brașov va fi mai puțină lume care își va aduce aminte de ce s-a realizat în prima parte și să realizeze la fel de multe lucruri ca și până acum, dacă nu mai multe. Avem un lot echilibrat, cu mulți jucători tineri, care își doresc să facă performanță. Repet, e important să nu se culce pe o ureche, avem nevoie de mult mai mult pentru a face față. Deja suntem priviți ca o echipă importantă, adversarii își vor lua mult mai multe măsuri împotriva noastră decât au făcut-o până acum. Ca să câștigăm, va trebui să dăm mai mult decât am făcut-o în turul campionatului și în cele câteva etape disputate până acum din retur”, a remarcat Todea.