UTA continuă lupta la promovare. Vezi etapa intermediară şi clasament
Ultima parte a sezonului 2015-2016, returul play-off-ului, începe miecuri, ora 17, cu UTA primind vizita adversarei a cărei oaspete i-a fost săptămâna trecută. Pe arena ”Viorel Mateianu”, utiștii au luat un punct despre care spun că se poate dovedi mare atunci când se trage linia. Acum, tabăra arădeană anunță că ia în calcul doar victoria. Ar fi prima în compania băimărenilor în actuala stagiune. Antrenorul Roland Nagy a indicat nemulțumirile ultimelor jocuri (greșelile de arbitraj, dar și cartonașele primite cu prea multă ușurință de Strătilă), însă a apreciat capacitatea echipei de a reveni. Dincolo, Baia Mare acuză lipsa a șapte oameni, fără ca UTA să lase impresia că ar face greșeala să ia jocul ușor. ”În ciuda greutăților, cei de la FCM Baia Mare au făcut ceva împreună, au realizat parcursul împreună. Sunt chestiuni care te leagă la greu. Noi trebuie să ne vedem de joc. Și să ne agățăm acolo sus. Sunt tot trei puncte puse în joc, trebuie să ni le adjudecăm și atât”, e avancronica antrenorului principal al trupei roș-albe.
A sosit ziua revanşei
Cu două victorii și trei remize, trupa roș-albă stă pe poziția a doua, la două puncte de liderul Mediaș și la unul în fața Târgoviștei. Nu mai puțin de zece jucători din cele două loturi vor lipsi la meciul de pe Motorul. În primul rând, există câte un jucător suspendat în ambele tabere după eliminările de etapa trecută: Strătilă la UTA și Păcurar la Baia Mare. Vine apoi lista indisponibililor: arădenii Gligor și Filaret, respectiv Balaure, Daminuţă, Dică, Giurgiu, Munteanu şi Sbârcea.”Dorim să începem returul play-off-ului cu victorie. Să vedem și ce se întâmplă, după înfrângerea Mediașului cu Chindia s-a intrat într-un joc de care pe care”, a remarcat Roland Nagy, care a analizat lupta de la vârf:
Luptă aprinsă la promovare
”Chindia e o echipă valoroasă, nu și-a spus ultimul cuvânt. Și noi am arătat, la Târgoviște și cu Mediaș că avem ceva de spus. Meciurile sunt deschise oricărui rezultat. Chiar și Mioveniul a intrat destul de bine în horă. E prematur să spunem că o echipă e favorizată de programare. Noi știm că sâmbătă vrem să câștigăm, iar la Mediaș va fi care pe care”. Portarul UTA-ei crede că echipa arădeană e capabilă să obțină prima victorie în fața celor de la FCM Baia Mare. Bogdan Miron a fost între buturile roș-albe în toate celelalte trei confruntări și n-a scăpat fără gol. Acum spune că lucrurile se schimbă!
Pîncota joacă la Tărlungeni
”Sper să închid poarta, dacă joc. În psihicul meu, ce s-a întâmplat până acum e istorie, nu mă interesează ce a fost în trecut. Mă interesează prezentul și viitorul. Vom aborda meciul în așa fel încât să luăm cele trei puncte. Vom face tot ce depinde de noi să promovăm, că asta vrem de fapt. Cât timp suntem la mâna noastră. E important să batem sâmbătă și vedem ce e de făcut”, afirmă goalkeeperul Bătrânei Doamne. Cealaltă divizionară secundă arădeană, Şoimii Pîncota, continuă lupta aprigă pentru salvare. Cu trei victorii la rând în play-out, trupa din Podgorie speră să ia toate punctele şi la Tărlungeni, în meciul de miercuri, ora 17.
Liga a II-a, seria 2 – play-off
UTA – FCM Baia Mare
FC Braşov – CS Mioveni
Chindia – Gaz Metan
Clasament
1.Gaz Metan 5 3 1 1 10-7 31
2.UTA Arad 5 2 3 0 9-6 29
3.Chindia 5 2 2 1 9-6 28
4.CS Mioveni 5 2 1 2 8-8 24
5.FC Braşov 5 1 0 4 9-15 22
6.Baia Mare* 5 1 1 3 8-11 17
*penalizată cu 4 puncte de Comisia de Disciplină a FRF.
Liga a II-a, seria 2, play-out
CSM Rm.Vâlcea – Univ.Cluj
Tărlungeni – Pîncota
Metalul Reşiţa – Satu Mare
Clasament
1.CSM Rm.Vâlcea 4 2 1 1 6-4 25
2.Şoimii Pâncota 4 3 0 1 6-4 22
3.Olimpia Satu Mare4 3 1 0 8-4 21
4.Univ.Cluj Napoca 4 1 1 2 4-5 20
5.Unirea Tărlungeni 4 0 2 2 3-5 11
6.Metalul Reşiţa 4 0 1 3 1-6 -10