UTA caută antrenor: Miriuţă şi Falub, primele variante
Dacă echipa fanion a intrat în vacanţă, conducerea clubului are multă treabă în această vară, iar prima mutare trebuie să o facă pe banca tehnică. Laurenţiu Roşu şi-a reziliat contractul, astfel că oficialii Bătrânei Doamne sunt în febra căutărilor pentru postul de antrenor, primele nume vehiculate fiind cele ale lui Vasile Miriuţă şi Adrian Falub. Primul, liber de contract după despărţirea de CFR Cluj, cu care a încheiat stagiunea trecută din Liga 1 pe locul 4, ar fi primit deja o propunere din partea clubului UTA, dar nu a oferit un răspuns concret, fiind greu de crezut că la ce oferte are, va alege să joace la matineu, conducând o echipă fără stadion şi practic fără condiţii decente de pregătire în Arad.
În schimb, Falub pare ceva mai aproape de a bate palma cu conducerea clubului, în sensul că tehnicianul clujean a mai antrenat la Arad acum trei ani, cunoaşte bine condiţiile şi atmosfera de la UTA, dar şi nivelul eşalonului secund, având şi avantajul unor promovări, cu Universitatea Cluj, Unirea Alba Iulia şi ASA Târgu Mureş.
Deocamdată e multă incertitudine la club, jucătorilor aflaţi sub contract nu li s-a comunicat încă data reunirii şi nici sub comanda cui vor răspunde. Punând la socoteală şi cele aproape două salarii restante, e clar că cei din conducere trebuie să se mişte repede şi bine.