UTA câștigă cu 2-0 meciul din Podgorie, cu Șoimii Pîncota
UTA Bătrâna Doamnă s-a impus atăzi, scor 2-0, în duelul arădean al etapei a 25-a din B2. Șifonată serios după înfrângerea de la Târgoviște, formația arădeană a descins la Pîncota cu gândul de a se reabilita în fața suporterilor și de a ține aproape de primele două clasate, Gaz Metan și Chindia. Cu destule probleme de lot (Pascariu accidentat, Pirtea și Dragalina suspendați), Șoimii avea mai mare nevoie de puncte în perspectiva play-out-ului, aspect semnalat și de Ionuț Popa înaintea meciului. Prima parte a confruntării din Podgorie a fost destul de animată, cu faze periculoase la ambele părți, dar cu UTA la timonă. Mult mai prezenți în joc, roș-albii au început ceva mai ezitant disputa, iar Pîncota a avut două bune situații în primele minute, prin Issa și Marius Ion. La prima ocazie, Bătrâna Doamnă a deschis scorul în minutul 10, atunci când Ciprian Rus a marcat din careul mic, după un șut al lui Manea de la 20 de metri.
Rus și Curtuiuș au făcut diferența
Până la pauză au mai fost situații de poartă, Leucuța și Alin Mihai, respectiv Strătilă și Rus, trecând și ei pe lângă gol. De menționat că Ionuț Popa i-a pierdut în prima parte, în interval de doar șapte minute, pe Issa și Vasi, ambii jucători părăsind terenul accidentați. După 45 de minute a fost 0-1, la capătul unui joc aprig disputat, cu un ritm bun. Tot UTA a început mai decisă și partea a doua, iar activul Rus s-a aflat la originea a trei ocazii arădene. Pîncota a revenit în atac abia după un sfert de oră de la reluare, Crișan reluând cu capul, puțin alături, o centrare venită de la Leucuța, direct din lovitură liberă. Până la urmă, dominarea UTA-ei s-a concretizat și pe tabelă în minutul 66, atunci când Curtuiuș, scăpat singur după o pasă în adâncime al lui Tănase, l-a executat pe bravul Cioară cu un șut în vinclu, de la 14 metri.
UTA rămâne pe podium în B2
Fără să mai aibă nimic de pierdut, șoimii au replicat imediat, iar Leucuța a centrat pentru Gîlcă, care a reluat din zece metri cu capul, Anca Trip respingând greu, de lângă bară. În ultimul sfert de oră nu s-a mai jucat mare lucru, ambele echipe plimbând balonul la mijlocul terenului. Doar finalul a fost ceva mai animat, dar tot cu UTA periculoasă: Copil a expediat un șut puternic direct din lovitură liberă de la 25 metri, Cioară respingând de sub transversală. Din cornerul rezultat, Burlă a trimis direct în bară, dar tabela a rămas neschimbată. Trei puncte meritate pentru UTA, care revine la victorie în B2, urmând să încheie aproape sigur sezonul regulat pe podium. De cealaltă parte, Șoimii Pîncota speră să puncteze la Brașov, în ultima etapă, pentru a aborda play-out-ul cu un moral bun și cu cât mai multe puncte.
Casetă tehnică:
Pîncota: Cioară – Dan, Crișan, Dubeștean, Siminic – Pavel, Fuchs – Leucuța, Issa (23 Alin Mihai), Vasi (31 Farcaș) – M. Ion (64 Gîlcă).
UTA: Anca – Polgar, Botiș, Manea, Burlă – Strătilă (73 Man), Chindriș, Tănase, Hlistei (64 Copil) – Rus, Curtuiuș (83 Vlad).
Arbitri: Nicolae Botaș (Timișoara) – Adrian Mărginean (Aiud), Nicolae Chițoiu (Timișoara). Observatori FRF: Cornel Corocan (Reșița), Bogdan Pancu (Craiova).
Foto: uta-arad.ro