UTA BD vrea să conteste eliminarea la masa verde din Cupă
Divizionara secundă UTA Bătrâna Doamnă reacţionează după pierderea la masa verde a meciului cu CSM Lugoj, din turul IV al Cupei României. Clubul arădean a fost sancţionat de Comisia de Etică şi Disciplină a FRF cu pierderea prin forfait a meciului, pentru faptul că a făcut patru schimbări, ceea ce este neregulamentar. Mai jos vă prezentăm poziţia clubului arădean, cu privire la acest subiect:
Clubul UTA a luat la cunoștință decizia Federației Române de Fotbal cu privire la sancționarea pierderii prin forfait a meciului de la Lugoj.
Am solicitat motivarea deciziei, motivare pe care încă nu am primit-o. După ce o vom primi și analiza, mai mult ca sigur vom ataca decizia, deoarece, în continuare, din punctul nostru de vedere, regulamentul FRF este confuz și interpretabil, nu degeaba numai în această fază a competiției încă două echipe sunt în situația noastră.
Dacă decizia rămâne definitivă, vom lua măsurile disciplinare în cadrul clubului împotriva celor care au greșit.
Conducerea clubului