UTA BD – Naţional Sebiş 4-1, în derby-ul etapei din C4
Derby-ul promovării, cum a fost numit meciul primelor două clasate din „C4”, a revenit celor de la UTA BD, care s-au impus astăzi cu 4-1 (1-1) în faţa liderului Naţional Sebiş. În faţa a aproximativ 1.000 de spectatori prezenţi pe stadionul Motorul, printre care şi o mică galerie venită de pe malul Crişului Alb, echipa antrenată de Roland Nagy s-a dovedit mai bună, raportul de forţe din teren fiind rupt imediat după pauză, când UTA a marcat din penalty iar Sebişul a rămas în 10 oameni. Fundaşii sebişeni nu au fost în apele lor la acest meci, iar greşelile mari în defensivă i-au permis ex-polistului Szekely să îşi treacă în cont hatrick-ul.
Un ex-polist a adus victoria arădenilor
UTA a început mai bine, iar în minutul 17, Szekely marca din doi metri, după o centrare excelentă a lui Strătilă. În continuare s-a jucat pe contre, cu ocazii de ambele părţi, cea mai mare tot de partea arădenilor, Hlistei luând la ţintă bara transversală din lovitură liberă de la 30 de metri. Când nimeni nu se mai aştepta, egalarea a survenit la ultima fază a primei reprize, atunci când Poiană l-a învins cu un şut frumos, la firul ierbii, pe Mitrea, 1-1 după 45 de minute. Pauza nu a fost un sfetnic deloc bun pentru sebişeni, iar Neacşu a făcut henţ în careu, în minutul 47.
Prea multe greşeli în apărarea liderului
Fază la care centralul băimărean Codrea a dictat penalty, arătându-i şi al doilea galben fundaşului de la Naţional. Szekely a transformat precis şi s-a făcut 2-1. Sebişul nu s-a predat atât de uşor, jucând de la egal la egal cu adversara sa, iar Radu şi Bozian au ratat două mari ocazii. Situaţii care aveau să se răzbune, mai apoi, în minutul 71, când Strătilă a centrat din nou perfect pentru Szekely, iar atacantul UTA-ei a marcat cu capul.
Sebişenii au contestat maniera de arbitraj
Ultimul gol al întâlnirii a venit tot după o centrare a activului Strătilă, Copil reluând în vinclul porţii sebişene pentru 4-1. VICTORIE clară a gazdelor, care au acum prima şansă la promovarea în Liga a II-a. Urâtă însă maniera de arbitraj a centralului din Baia Mare, care a fluierat aproape într-un singur sens, motiv întemeiat pentru „bancari” de a-l contesta la final. Sebişul rămâne lider, cu un punct avans dar şi un meci mai mult disputat, astfel că nu mai stă acum la mâna ei în lupta pentru primul loc.
Formaţii:
UTA: Mitrea – Voicu, Botiș, Filaret, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tudor (57 Copil), Piț – Hlistei (62 Gueye, 75 Dobrean) – Szekely (75 C.Rus).
Sebiș: Miron (75 Şoltez) – Miheț (53 Mardare), Bier, Dicu, Neacșu – Ologu (53 Digbeu), Lazea, Poiană, Călin (75 Şulea – Bozian – Ionuţ Radu.