UTA BD a fost eliminată din Cupa României la penalty-uri!
Pandurii a început meciul de astăzi, de la Arad, din 16-mile Cupei României, cu câteva rezerve, dar cu Săpunaru, Ciucur, Munteanu sau Nistor printre titulari, în vreme ce Roli Nagy nu i-a avut la dispoziţie pe Botiş, menajat şi Strătilă, accidentat, pentru ca golgheterul Curtuiuş să fie introdus pe teren abia în repriza a doua. Gorjenii au preluat încă din start controlul jocului disputat pe stadionul Motorul în faţa a aproximativ 1.500 de spectatori şi după o dominare teritorială au şi deschis scorul în minutul 11: Nistor a executat bine o lovitură liberă de pe stânga, iar Săpunaru a marcat cu o lovitură de cap plasată, de la şase metri, scor 0-1. Arădenii au scăpat ieftin în minutele 17 şi 18, atunci când Munteanu şi Khalouta s-au jucat cu două ocazii rarisime, ultima după o mare greşeală a căpitanului Chindriş. Ieşită cu bine din corzi, UTA BD a fost pentru prima oară periculoasă în minutul 24, atunci când Cipri Rus a ratat două mari ocazii, ultima chiar imensă, şutul atacantului arădean, scăpat singur, fiind respins de Lazăr.
Săpunaru a deschis repede scorul pe „Motorul”
O altă acţiune bună la poarta oaspeţilor s-a consemnat după o jumătate de oră, Szekely şi Rus ratând de puţin întâlnirea cu mingea, la o centrare excelentă în faţa porţii a lui Hlistei. Până la pauză s-a jucat între cele două careuri, jocul fiind echilibrat, cu posesie superioară prim divizionarei. „Roş-albii” au început mult mai montaţi partea a doua, iar Hlistei şi Rus au trecut iar pe lângă egalare, ultimul luând la ţintă bara, fază consemnată în minutul 53. După o perioadă ceva mai anostă, în care cele două echipe s-au anulat reciproc, arădenii au fost din nou periculoşi în minutul 73, la o fază la care UTA-ei i s-a refuzat un penalty clar: Curtuiuş a reluat din 5 metri în Lazăr, iar apoi şutul lui Copil, la colţul scurt, a fost respins cu mâna de Unguruşan. Din cornerul rezultat a ieşit o altă mare ocazie, un fundaş gorjean respingând de pe linia porţii mingea trimisă cu capul, din şase metri, de Curtuiuş.
Final incendiar: Curtuiuş a dus meciul în prelungiri
Minutul 80 a adus o altă oportunitate în contul gazdelor, şutul activului Hlistei fiind respins de la rădăcina barei de bravul Lazăr. Dominată copios în mitanul secund şi ajutată pe alocuri de brigada condusă de un oltean, trupa lui Edi Iordănescu avea să fie egalată cu trei minute înainte de final, atunci când Curtuiuş a marcat cu capul din şase metri, după un corner executat de Copil, scor 1-1! Purtată pe val de publicul arădean, UTA BD a forţat victoria şi acelaşi Curtuiuş a ratat din apropiere, iar la ultima fază din timpul regulamentar, Nicoară a avut în gheată golul calificării Pandurilor, dar a ratat incredibil din doar doi metri, singur cu Anca Trip. Astfel, s-a intrat în prelungiri! Arădenii au fost mai proaspeţi şi incisivi, dar în primele 15 minute am consemnat doar lovitura liberă de la 25 de metri, bine executată de Copil, dar mingea s-a dus puţin alături.
Învinşi la penalty-uri! Lazăr a calificat Pandurii
Nimeni nu a mai riscat nimic până la finalul prelungirilor, ambele echipe jucând prudent, cu gândul la loteria penalty-urilor. Lovituri de departajare care le-a surâs gorjenilor, care au avut în Lazăr înger păzitor, portarul celor de la Pandurii parând de trei ori, în faţa lui Manea, Vlad şi Hlistei. Singurul utist care l-a învins a fost Burlă. De la Pandurii a ratat doar Mrzljak, în vreme ce Nistor, Unguruşan şi Nicoară au semnat calificarea formaţiei de Liga 1 în optimi. Ieşire mai mult decât onorabilă din scenă pentru UTA Bătrâna Doamnă, care a readus măcar pentru două ore şi jumătate Aradul în prim-planul fotbalului românesc.
Formaţii:
UTA: Anca Trip – Polgar, Manea, Filaret, Burlă – Man (67 Copil), Chindriş, Jorza, Hlistei – C.Rus (84 Vlad), Szekely (46 Curtuiuş).
Pandurii: Lazăr – Unguruşan, Săpunaru (70 Şandru), Da Silva, Grecu – Ciucur, Al. Dan (72 Piţian). Mrzljak, Munteanu (60 Nicoară) – Nistor – Khalouta. Arbitri: Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea) – la centru, Marius Marica (Bistriţa) şi Raul Ghiciulescu (Lugoj) – asistenţi.
Observatori FRF: Z. Ciev – Timişoara şi V. Lolea – Reşiţa.
Foto: uta-arad.ro