UTA BD a făcut spectacol în Cupa României: 9-0 cu Metalul Reşiţa!
Vestea calificării în turul V al Cupei României, după o întreagă telenovelă legată de regulament, i-a descătuşat pe cei de la UTA BD, care au făcut astăzi spectacol, în meciul cu Metalul Reşiţa, disputat pe stadionul Motorul. Deşi au aflat că rămân în Cupă cu doar 24 de ore înaintea startului meciului, „roş-albii” s-au mobilizat exemplar, iar tânăra echipă trimisă în teren de Roli Nagy, care şi-a menajat majoritatea titularilor, a făcut spectacol cu Metalul Reşiţa, scor final 9-0 (4-0)!
E adevărat că şi oaspeţii au venit la Arad cu juniorii, dar asta nu umbreşte calificarea spectaculoasă a echipei arădene. Golurile celor de la UTA BD au fost marcate de Petre (2,56,73), Lazăr (25,86), Burlă (12), Manea (40), Costin (52) şi Man (84).
Nagy a început meciul în formula: Miron – Lazăr, Manea (46 Tănase), Filaret, Burlă (46 Copil) – Costin, Dobrean, Sorian (66 Stahl), Vlad – Man, Petre. UTA Bătrâna Doamnă se califică în stil mare în turul VI al Cupei României, iar pe „Motorul” ar putea veni în curând o echipă de Liga 1!