UTA are un nou team-manager. Vezi cine a preluat şefia
UTA se numără printre primele cluburi din liga secundă care încep pregătirea pentru noul campionat.
În această după-amiază, la ora 16:30, staff-ul tehnic și jucătorii aflați sub contract se întâlnesc pentru un prim antrenament al campaniei pregătirii de vară din stagiunea 2018-2019. Alături de jucătorii rămași din efectivul ce a încheiat sezonul trecut, vor fi prezenți și fotbaliști vizați să întărească lotul.
În aceeași ordine de idei, staff-ul al primei echipe a fost completat prin cooptarea lui Marian Costea, care va îndeplini rolul de team-manager, anunţă site-ul oficial al UTA-ei. Fost conducător la Dinamo, FC Braşov sau Ceahlăul, Costea speră să atragă, la Arad, investitori capabili să susţină bugetul salarial. De asemenea, noul şef al clubului urmează să se ocupe de campania de transferuri.