UTA dă examen important înaintea derby-ului cu Poli
UTA are meci important, sâmbătă dimineaţă, la Motru, pe terenul unei echipe ce îşi joacă una din ultimele şanse la salvare.
Pandurii e obligată să scoată punct(e) în meciul cu roş-albii, dacă vrea să mai spere la evitarea retrogradării.
De cealaltă parte, echipa lui Ionuţ Popa nu concepe să piardă, mai ales că o înfrângere ar arunca şi mai mult UTA în zona fierbinte şi nu ar da deloc bine la moral, înaintea derby-ului Vestului, de marţi, cu Poli.
Astfel, se anunţă un meci foarte încins, cu două echipe mult întinerite în iarnă, care au mare nevoie de puncte.
UTA vine după ruşinoasa înfrângere de la Şiria, cu Snagovul, având de luat şi o revanşă în faţa suporterilor.
Pentru meciul de la Motru ar putea reveni Burlă, care s-a antrenat normal şi chiar a fost pe foaia de joc etapa trecută, în vreme ce Polgar e în continuare indisponibil, ca urmare a operaţiei de menisc.
Liga a II-a, etapa a 30-a:
Vineri, 20 aprilie, ora 17:00
Dacia Unirea Brăila – Academica Clinceni – TelekomSport 1
Ripensia Timişoara – AFC Hermannstadt – DigiSport 2
Sâmbătă, 21 aprilie, ora 11:00
Luceafărul Oradea – CS Baloteşti
Foresta Suceava – CS Afumaţi
Ştiinţa Miroslava – Dunărea Călăraşi
Pandurii Târgu Jiu – UTA Arad
ASA Târgu Mureş – CS Mioveni 0-3
ASU Politehnica Timişoara – Olimpia Satu Mare 3-0
Sâmbătă, 21 aprilie, ora 12:00
FC Argeş – Metaloglobus Bucureşti – TelekomSport 1
Duminică, 22 aprilie, ora 15:00
Sportul Snagov – Chindia Târgovişte – DigiSport 2
Clasament
1.Dunărea Călăraşi 29 22 5 2 59-19 71
2.Hermannstadt Sibiu 29 20 8 1 49-11 68
3.Chindia Târgovişte 29 17 7 5 59-22 58
4.FC Argeş 29 15 7 7 45/27 52
5.Acad Clinceni 29 14 8 7 49-37 50
6.CS Afumaţi 29 14 7 8 38-24 49
7.Poli Timişoara 29 13 5 11 41-34 44
8.Sportul Snagov 29 11 7 11 32-27 40
9.CS Mioveni 29 10 8 11 41-37 38
10.Ripensia Timişoara29 9 9 11 57-44 36
11.AFC UTA 29 8 10 11 38-40 34
12.Luceafărul Oradea 29 9 7 13 43-49 34
13.CS Baloteşti 29 9 7 13 39-54 34
14.Metaloglobus 29 9 6 14 28-39 33
15.ASA Tg Mureş 29 9 4 16 38-61 31
16.Dacia Brăila 29 7 7 15 53-56 28
17.Pandurii Tg Jiu 29 6 10 13 36-48 28
18.Ştiinţa Miroslava 29 7 7 15 32-56 28
19.Foresta Suceava 29 8 3 18 25-73 27
20.Olimpia S Mare 29 6 2 21 19-63 20