UTA a remizat, scor 0-0, cu divizionara secundă din Szeged
UTA și divizionara secundă maghiară din Szeged au terminat la egalitate într-un amical disputat pe terenul din Sînicolau Mic. A fost 0-0 după un meci dârz, în care angajamentul a fost principalul aspect remarcat.
În primul act, UTA a avut un gol anulat, al lui Curtuiuș, pe motiv de offside, în timp ce maghiarii au trimis mingea în bară. Partea a doua a adus câte o bară în contul fiecărei echipe (Polgar la UTA), însă plasele au rămas neatinse, 0-0 scor final.
Roland Nagy a jucat cu Anca – Polgar (73 Filaret), Manea (80 Lazăr), Botiș, Gligor (53 Burlă) – Strătilă (70 Roman), Jorza (46 Tănase), Chindriș (70 Curtuiuș, 80 Vlad), Hlistei (60 Copil) – Curtuiuș (46 Rus), Man (46 Petre).
Returul se joacă miercuri, la Szeged.
”Un adversar bun, care are câteva săptămâni în plus la pregătire. Știam adversitatea lor, am jucat de câte ori în compania lor. Noi am fost puțin greoi la revenirea pe iarbă. Un test util pentru ambele echipe, nu am înscris, dar nu am primit gol, au fost și lucruri pozitive și lucruri negative”, a comentat antrenorul principal Roland Nagy.
Sursă: uta-arad.ro