UTA a oficializat transferul lui Stefan Milosevic. Balint duce 25 de jucători în Antalya
UTA a oficializat transferul atacantului muntenegrean Stefan Milosevic, care a semnat cu UTA până în vara lui 2024, cu opțiune de prelungire a contractului pe încă un an. Milosevic nu s-a întâlnit la Arad cu conaționalul Marko Vukcevic, care are o infecție des întâlnită la copii („gură-mană-picior”) și va rata startul cantonamentului din Antalya. Însă, Milosevic a recunoscut că recomandarea conaționalului său a fost importantă. „Am vorbit cu Marko acum câteva zile, este prietenul meu și am jucat împreună la echipa națională. Mi-a spus că UTA este unul dintre cele mai importante cluburi din România, cu șase titluri și două cupe. Mi-a mai spus că oamenii din oraș sunt nebuni după fotbal, sunt fanatici, sunt foarte fericit că am ajuns aici. Sunt un jucător care marchează goluri, sunt bun din punct de vedere fizic, pot să înscriu cu ambele picioare, dar și cu capul. Sunt la un nivel ridicat și din punct de vedere tehnic, așadar cred că pot oferi mult acestei echipe. Sunt un număr 9 clasic, nu joc pe vreun alt post”, a spus „vârful” muntenegrean.
Otele, Jobello și Vukcevic nu au prins avionul de Turcia
Dimineață, jucătorii „Bătrânei Doamne” au susținut vizita medicală, iar în cursul după-amiezii s-au dezmorțit cu un antrenament pe terenul „ICRTI”. Azi, delegația arădeană zboară de pe aeroportul Timișoara cu direcția București, de unde va împărți un charter spre Antalya cu alte grupări din Superligă: U. Cluj, FC Voluntari și Chindia. Laszlo Balint a optat pentru 25 de jucători care încep de mâine aventura în Turcia. Ademi și Matei și-au reziliat contractele pe cale amiabilă, iar Otele, Jobello, Maxim și Negoescu nu mai fac parte din planurile staffului tehnic. Nigerianul pentru că nu dorește să-și prelungească înțelegerea cu gruparea arădeană, iar ceilalți trei pentru că nu se ridică la pretențiile antrenorilor arădeni în acest moment. Nici Marko Vukcevic nu pleacă la Side, în Antalya și asta pentru că s-a ales cu o boală infecțioasă. Noutatea la capitolul juniori este Hunor Sarkozi, fundașul dreapta de 18 ani care a făcut un tur bun de campionat în Liga 3-a, la Progresul Pecica.
Lotul pentru cantonamentul din Antalya:
Dragoș Balauru, Florin Iacob, Haralambie Mociu – portari
Alexandru Benga, Andrei Chindriș, Erion Hoxhallari, Erico da Silva, Aly Abeid, Mihai Dobrescu, Marco Bota, Hunor Sarkozi – fundași
Idriz Batha, Paul Anton, Juan Cascini, Damian Isac, Rareș Pop, Raul Șteau, Desley Ubbink, Willie Barbosa, Albert Stahl, Fabiano Cibi – mijlocași
Claudiu Keșeru, Virgiliu Postolachi, Stefan Milosevic, Joseph Godwin – atacanți.
De miercuri seara, stabilimentul de lux, „Star Resort”, din Side va deveni gazda utiștilor până pe 14 ianuarie. Între antrenamente, multe dintre ele și cu caracter fizic, sunt programate și amicalele cu TSV 1860 Munchen (locul 6 în liga a III-a germană), pe 8 ianuarie, la Regnum (o localitate aflată la aproximativ 35 kilometri de Side) și Kyzylzhar (n.a. – locul 10 în Kazakhstan), pe 13 ianuarie, probabil în aceeași locație.