UTA a făcut valuri la malul mării și și-a asigurat palida consolare, menținerea în SuperLigă!

UTA a făcut valuri la malul mării și și-a asigurat palida consolare, menținerea în SuperLigă!
0 comments, 11/05/2025, by , in Fotbal, Ultimele stiri, UTA

Victoria lui Sepsi cu Botoșani a avantajat-o pe UTA, care știa înaintea meciului cu Farul, de la Ovidiu, că o victorie o salvează matematic fără baraj chiar înaintea ultimei etape din play-outul SuperLigii. Practic, echipa lui Rednic mai avea nevoie de două puncte pentru a răsufla ușurată după un nou sezon chinuitor, în care evitarea retrogradării este totuși o palidă consolare. Mai ales în contextul în care Rednic și conducerea anunțau cu surle și trâmbițe la începutul stagiunii că obiectivul este accederea în play-off. De cealaltă parte, Farul lui Hagi își dorea să încheie pozitiv campionatul acasă și să obțină locul pentru barajul de Conference League, doar că formația de la malul mării pare a fi deja în vacanță. Nu a fost și cazul Bătrânei Doamne, mai motivată și dornică să își asigure încă de astăzi salvarea. Iar roș-albii au făcut un meci bun și și-au atins obiectivul play-outului, cu o victorie oarecum surprinzătoare. După un început echilibrat, cu ocazii de ambele părți, scorul a fost deschis în minutul 26, când Zsori a marcat din cinci metri, după un șut centrare a lui Costache, de pe dreapta. Farul a presat până la pauză, dar fără urmări pe tabelă, 0-1 după 45 de minute.

Zsori și Tzionis au adus victoria descătușării, în fața unui Hagi descumpănit

UTA și-a dublat avantajul la cinci minute de la reluare, când Tzionis a marcat cu o execuție ușor lobată de la 14 metri, în urma unei centrări de pe dreapta, venită de la Van Durmen. Costache putea închide conturile în minutul 65, când a înălțat zmeul de la vreo 15 metri, din poziție centrală. Același Costache a ratat singur cu portarul în minutul 74, când excelent angajat de Tzionis, a tras în Buzbuchi, care a scos în corner. Iliev a reținut apoi în doi timpi o minge trimisă periculos de Alibec, din lovitură liberă de la marginea careului, lateral dreapta. Macedoneanul a intervenit și la o acțiune în careu a lui Ganea, rezolvată în cele din urmă de goalkeeperul arădenilor. Zsori a fost eliminat de pe bancă în prelungiri pentru că aruncase o sticlă în teren, iar Alibec a marcat în cele din urmă golul de onoare, la ultima fază a partidei, în minutul 95, reușită ce a avut nevoie de confirmare din camera VAR pentru o poziție la limita ofsaidului.

Amenințată cu barajul până astăzi, UTA poate prinde acum podiumul în play-out!

Victoria cu 2-1 nu doar că o salvează matematic și fără baraj pe UTA, dar o propulsează până pe locul 4 din play-out, unde o egalează la puncte, 30, chiar pe Farul. Cum în ultima rundă poate obține alte trei puncte, n-ar fi exclus ca formația lui Rednic să termine pe primele 2-3 poziții din play-out. Rămâne iar regretul problemelor financiare și lipsei licenței de cupe europene, astfel că UTA nu poate disputa barajul de Conference League. Se salvează însă și mai bifează un sezon în prima ligă, prea puțin totuși pentru a mulțumi exigentul public arădean. Bătrâna Doamnă va încheia stagiunea cu meciul de acasă în fața retrogradatei Gloria Buzău, programat în weekendul următor.

Formații:

Farul: Buzbuchi – Sîrbu, Larie (25 Radaslavescu), Marins, Buta (60 Banu) – Popescu (60 Cojocaru), Dican, Ganea – Grigoryan (46 Doicaru), Alibec, Băsceanu. Antrenor: Gheorghe Hagi.

UTA: Iliev – Dussaut, Poulolo, Conte, Trif – C. Mihai (90 Hrezdac), Van Durmen – Zsori (72 Omondi), Mpoku (72 Rassoul), Tzionis (88 Țăroi) – Costache (88 Dragoș). Antrenor: Mircea Rednic.

Arbitri: Horațiu Feșnic – Alexandru Cerei (ambii din Cluj), Valentin Avram (București). Rezervă: Sebastian Lăstun (Râmnicu Vâlcea)

Camera VAR: Cristina Trandafir, Mircea Mihail Grigoriu (ambii din București)

Observator FRF: Irina Mîrț (București)

Delegat LPF: Romulus Chihaia (București)

 

 

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *