UTA a dezamăgit cu liderul. Primul eşec pe Motorul
UTA a dezamăgit exact într-un moment în care părea să îşi apropie din nou suporterii, plus că poziţia de lider al Ligii a II-a îi făcea cu ochiul Bătrânei Doamne. Iar evoluţiile bune din ultimele cinci meciuri le dădea speranţe roş-albilor că pot învinge, astăzi, pe sinteticul de pe Motorul şi liderul campionatului, Academica Clinceni.
Doar că echipa lui Ionuţ Popa a prestat poate cel mai slab joc de până acum, cu o serie de jucători ieşiţi complet din formă, dar şi cu un joc lent, previzibil şi fără orizont. Pradă uşoară pentru arţăgoasa formaţie ilfoveană, care fără să impresioneze cu absolut nimic, a ştiut să profite de slăbiciunile adversarei.
Lovitura de începere a derby-ului de clasament a fost dată de Monica Brosovzky, care a pus punct, zilele trecute, carierei de baschetbalistă. Fiica legendarului utist Ladislau Brosovzky, golgheterul all-time al Campioanei Provinciei, a fost premiată de conducerea clubului UTA, în aplauzele întregului stadion.
Prima repriză a fost cu adevărat modestă, prima fază mai periculoasă fiind şutul lui Oprea, din minutul 22, respins în corner de portarul oaspeţilor. Am mai adăuga două şanse irosite de neinspiratul Enescu, care o dată a nimerit doar grădinile din spatele arenei din Aradul Nou, iar a doua oară a tras în zid, dintr-o lovitură liberă ideală, de la 18 metri.
Repriza a doua s-a jucat după acelaşi tipar, cu Academia aglomerându-se bine în apărare şi acoperind bine spaţiile. UTA a dominat, dar haotic şi fără vreo idee de joc, iar în minutul 74 a solicitat penalty, la un contact între Pop şi Găină. Acelaşi Pop a trecut pe lângă deschiderea scorului peste trei minute, când a reluat cu capul pe lângă poartă.
La una din puţinele acţiuni periculoase, Clinceniul a dat lovitura, în minutul 78, atunci când Barbu a prins un şut excelent de la 22 de metri, execuţie ce l-a surprins pe Bodea, rămas nemişcat între buturi.
Ciupită şi de arbitri, în special de cei doi tuşieri piteşteni, UTA a presat pe final cu toate liniile, dar liderul a scăpat miraculos la ocaziile mari ratate de Oprea, minutul 82 şi Coulibaly, minutul 90+2. Victorie poate nemeritată pentru oaspeţi, care însă au ştiut să profite de ziua modestă a UTA-ei.
Înfrângere care, din păcate, îndepărtează din nou echipa arădeană de zona promovării, iar pe roş-albi îi aşteaptă săptămâna viitoare un nou meci complicat, în deplasare la Snagov.
Ionuţ Popa a început în formula: Bodea – Manea (81 Petra), Benga, El Hasni, Copaci – Oprea, Coulibaly – Cubleșan (61 Janos), Enescu, Vădrariu – Rus (68 Pop).