UTA a blocat campioana CFR Cluj, ținută în șah la Arad chiar și cu om în plus
UTA a smuls un egal nesperat în fața campioanei CFR Cluj, care venea la Arad după o serie excelentă în campionat, dar și după victoria europeană de la Praga, cu Slavia. Arădenii au reușit însă să topească diferența de valoare prin determinare și organizare tactică și susținuți de un stadion aproape plin, au reușit să țină în șah trupa lui Dan Petrescu. Roș-albii au început bine partida de pe arena Francisc Neuman și în minutul 2, Anton a centrat din corner, Benga a prelungit cu capul până la Cascini, care a ratat incredibil, din careul mic. CFR Cluj a preluat ușor-ușor inițiativa, iar în minutul 14, Manea a centrat ideal din dreapta, iar Birligea, singur în careu, a șutat de la 10 metri în bara transversală! UTA a făcut 2-1 la ocazii mari în minutul 17, atunci când Otele a preluat de lângă Yuri, a scăpat singur cu Scuffet, dar a tras în acesta! Ocazie și mai mare au avut oaspeții în minutul 31, când Petrila a șutat de la 15 metri, dar Iacob a scos miraculos. Din cornerul rezultat, Deac a centrat perfect, iar Boateng, cu capul, a deschis scorul: 0-1, fază la care apărarea arădeană a cam dormit. CFR Cluj a trecut pe lângă desprindere, când același Boateng a lovit bara, la o fază la care Iacob era bătut. S-a jucat un fotbal cursiv și în viteză în prima parte, iar UTA a arătat că are momente bune de joc: activul Stahl a pătruns în careul advers, a tras de la 10 metri lateral stânga, dar Scuffet a scos un gol gata făcut.
Două goluri din faze fixe și o UTA curajoasă: Isac a spulberat iluzia victoriei
În stilu-i caracteristic după ce intră în avantaj, CFR a făcut pasul în spate încă din startul reprizei secunde, UTA a început să preseze, iar egalarea a venit rapid, în minutul 58, după unul din multele cornere la poarta clujenilor: Anton a centrat, Benga a deviat în fața porții, de unde Kolinger și-a introdus mingea în poartă cu capul! UTA putea trece chiar în avantaj în minutul 67, când Camora a respins din fața porții goale o minge care era urmărită de Isac. În minutul 74, după consultarea VAR, arbitrul Coza l-a eliminat corect pe Isac, după un fault dur și prostesc la Deac, scos pe targă de pe teren. Clujenii au ratat, apoi, o mare ocazie, prin Janga, Iacob parând șutul atacantului advers. Apoi, până la final, CFR a dominat steril și fără vreo viziune, UTA apărând punctul ce nu avea cum să nu o mulțumească. S-a jucat prea puțin pe final, iar ultimul fluier al lui Coza a consemnat scor egal, 1-1, după o prestație curajoasă a elevilor lui Ilie Poenaru. De notat și atmosfera frumoasă din tribune, unde peste 9.000 de spectatori au cântat alături de fanii din peluză, aceștia pregătind o coregrafie specială și la acest meci.
Formații:
UTA: Iacob – Vukcevic, Chindriș, Benga, Aly Abeid (Dobrescu) – Cascini, Anton – Stahl (Jobello), Isac, Otele (Batha) – Postolachi (Erico).
CFR Cluj: Scuffet – Manea, Yuri, Kolinger, Camora – Boateng (Muhar), Cvek – Deac (Roger), Petrila, Birligea (Yeboah) – Malele (Janga).
Au arbitrat: I.Coza (Cernica) – la centru, R.Ghinguleac și M.Grigoriu (ambii din București) – asistenți.