UTA a aflat când joacă cu FCU Craiova, pentru biletele în semifinalele Cupei României
Federația Română de Fotbal a ținut cont de programările meciurilor din cadrul etapei a doua a fazei play-off / out a Superligii și a anunțat programul pentru sferturile de finală ale Cupei României. Printre combatante se află și UTA, care va evolua pe teren propriu pentru biletele în semifinale, acolo unde a jucat ultima oară acum 57 de ani! Arădenii îi vor găzdui pe Arena Francisc Neuman pe FC U Craiova 1948, liderul din play-out, marți, 4 aprilie, de la ora 19. Este primul sfert de finală al săptămânii, căci apoi mai urmează alte trei dispute. Miercuri, 5 aprilie, ora 19, se joacă FC Hermannstadt – Universitatea Cluj, joi, 6 aprilie, ora 18, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS Mioveni și în aceeași zi, dar de la ora 21, CFR Cluj SA – FC Argeș.
Culoar foarte bun spre ultimul act al competiției KO!
Se joacă într-o singură manșă, iar „roș-albii”, dacă se califică, vor juca cu învingătoarea duelului dintre FC Hermannstadt și Universitatea Cluj. Așadar, un culoar foarte bun spre o mult visată finală de Cupă, ceea ce ar reprezenta măcar parțial spălarea păcatelor din campionat. Dar, până la confruntarea cu oltenii lui Nicolo Napoli, UTA are meci extrem de important în play-outul Superligii, cu Universitatea Cluj. Se joacă sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 12. FC U 1948 evoluează vineri, 31 martie, ora 21, pe teren propriu, contra celor de la Petrolul. (foto: UTA Arad, facebook)