Univ.Goldiş ICIM punctează şi pe piaţa internă: Manea şi Manta, trei ani în “galben-albastru”
După transferurile americancelor Williams, Broomfield, Engelman şi Rhoads, plus prelungirea contractuală a bosniacei Milovanovic, Univ. Goldiş ICIM Arad şi antrenorul Jose Araujo s-au orientat şi spre două jucătoare românce, de perspectivă. Astfel, timp de trei ani, cel puţin, vor îmbrăca tricoul galben-albastru al echipei campioane Luminiţa Manta (23 ani, 1,92 m, poziţia 5), jucătoare care a mai evoluat la Târgovişte, Alba Iulia şi, ultima oară, la Universitatea Cluj şi Andra Manea (18 ani, 1,84 m., poziţia 3-4), ea evoluând în sezonul trecut la SCM Craiova.
Manta vine însă după o operaţie, ca urmare a unei rupturi de ligamente încrucişate, iar perioada de recuperare o va ţine probabil pe tuşă şi în debutul sezonului. Cele două se alătură celorlaltor patru românce din lot, Brosovszky, singura care încă nu a semnat, dar care o va face foarte probabil, Crăciun, Mercea şi Moraru. În aceste condiţii, Univ.Goldiş ICIM are asigurate pentru sezonul viitor 11 jucătoare, oficialii arădeni mai având de negociat pentru o singură jucătoare, din informaţiile noastre stranieră, caz în care va exista un echilibru între jucătoarele românce şi străine, şase la număr de fiecare parte. Lotul va fi prezentat oficial pe 16 septembrie, odată cu reunirea echipei arădene.