Univ.Goldiş ICIM propune un lot juvenil pentru 2016
Univ.Goldiș ICIM s-a reunit într-o nouă formulă imediat după Anul Nou, pentru a pregăti primul meci din acest an. Sub comanda antrenorilor Ildiko Prisăcariu şi Dan Moraru, noul lot al echipei arădene a susţinut, în „week-end”, primele antrenamente din 2016. În condiţiile crizei financiare, toate jucătoarele de bază plus antrenorul Jose Araujo au părăsit gruparea, astfel încât obiectivele impuse pentru acest sezon sunt compromise. Se vizează doar continuitatea, în speranţa unor vremuri mai bune. Revenind la echipă, să spunem că aceasta e angrenată în continuare pe trei fronturi – Liga Națională, Cupa României și Liga Europei Centrale – misiune ingrată pentru tinerele baschetbaliste arădene, majoritatea urmând să debuteze oficial în cadrul unei competiţii de senioare.
Lot de criză, în partea a doua a sezonului
Dar iată şi lotul ICIM-ului pentru ultima parte a sezonului, format din 16 jucătoare: Adela Mercea, Andra Manea, Szilvia Spier – toate trei foste componente şi a vechiului lot, Diana Moraru, Ștefania Pal, Izabela Ciorban – toate trei senioare, Patricia Gădărici, Larisa Everbein, Denisa Vați, Carina Toth, Diana Spinean, Denisa Bupte, Anastasia Mera, Roberta Talabă, Darina Hamza şi Andreea Ţicău – toate junioare ale LPS Arad, ele evoluând în prima parte a sezonului pentru CS Baschet Arad, în liga secundă a senioarelor. Primul meci din acest an e programat marţi, 5 ianuarie, ora 15, în deplasare cu CST Alexandria, confruntare contând pentru etapa a 17-a de campionat. ICIM e pe locul trei în Liga Naţională, cu 25 de puncte, la o lungime distanţă de Olimpia Braşov şi la două în spatele liderului Sepsi, care are un meci mai mult disputat.
Program încărcat în prima lună din 2016
Jucătoarele pregătite de Ildiko Prisăcariu și supervizate de Dan Moraru vor avea un program încărcat în prima lună a noului an, cu meciuri în Liga Națională de baschet feminin, Liga 1, dar și în campionatul de junioare U16. Mai jos vă prezentăm programul primei echipe: 5 ianuarie: CS Teleorman Alexandria – Univ. Goldis ICIM Arad, ora 15.00; 13 ianuarie: Danzio Timişoara – Univ.Goldiş ICIM Arad; 15 ianuarie: CSU Alba Iulia – Univ.Goldiş ICIM Arad; 17 ianuarie: Univ.Goldiş ICIM Arad – CSM Târgovişte; 27 ianuarie: Olimpia CSU Braşov – Univ.Goldis ICIM Arad; 28 ianuarie: Olimpia CSU Braşov – Univ. Goldis ICIM Arad (Cupa României); 31 ianuarie: Universitatea Cluj-Napoca – Univ. Goldiș ICIM Arad.