Univ.Goldiş ICIM luptă pentru supravieţuirea în play-off
Condusă cu 1-0 la general în sfertul de finală cu Universitatea Cluj-Napoca, după o prestaţie modestă pe Someş, unde a pierdut cu 68-56, Univ.Goldiş ICIM vrea să supravieţuiască în play-off. În condiţiile în care în sferturile de finală ale Ligii Naţionale de baschet se joacă după sistemul “cel mai bun din trei meciuri”, cu avantaj al terenului propriu de partea echipei mai bine clasate la finele sezonului regulat, e clar că singura opţiune a “galben-albastrelor” e victoria. Meciul de joi, ora 18:30, din Polivalenta arădeană, se anunţă încins şi deschis oricărui rezultat, mai ales că ambiţiile şi orgoliile sunt mari.
Trupa pregătită de Dragan Petricevic porneşte cu prima şansă, dar ICIM – cu evoluţii mult mai bune în faţa propriilor suporteri – e decisă să ducă confruntarea în “decisivul” din sala Horia Demian. Doar o calificare în semifinale ar salva sezonul la ICIM, după o parte secundă a sezonului regulat deloc onorantă, în care a fost nevoită să joace în a doua grupă valorică a campionatului, pentru locurile 7-10.
Cu moralul refăcut, totuşi, în faţa unor echipe mult mai slabe valoric, formaţia pregătită de Bogdan Bulj trebuie să demonstreze că are capacitatea de se bate pentru obiective mari, altfel totul e în van. În celelalte sferturi de finală se înfruntă CSM Satu Mare cu CSM Târgovişte (1-0 la general), Sepsi Sfântu Gheorghe cu CSBT Alexandria (1-0) şi Olimpia Braşov cu Phoenix Galaţi (1-0).