Univ.Goldiş ICIM are lotul pe jumătate format
Univ.Goldiş ICIM îşi menţine politica ultimilor ani, de a face public lotul pentru sezonul viitor abia cu doar câteva zile înaintea reunirii. Dacă la Sfântu Gheorghe, Alba Iulia sau Timişoara transferurile sunt la ordinea zilei, în tabăra campioanei României domneşte secretomania, dar asta nu înseamnă că lucrurile nu se mişcă. Conducerea clubului arădean a rezolvat deja câteva transferuri, iar lotul este format în proporţie de 80 la sută: „Avem deja şapte jucătoare, câteva care au rămas din vechiul lot, plus încă trei străine, cu care am semnat. Mai suntem în negocieri cu două straniere şi două românce, dar intenţionăm să mai legitimăm şi o junioară. Lotul îl vom prezenta la începerea pregătirilor, când toate jucătoarele vor fi la Arad. În privinţa restanţelor financiare din sezonul trecut, situaţia este în curs de rezolvare”, ne-a declarat preşedintele Univ.Goldiş ICIM, Marcel Urban.
Oficialii arădeni au amânat reunirea cu două săptămâni, astfel că „galben-albastrele” se vor întoarce la treabă pe 15 septembrie, sub comanda portughezului Jose Araujo. Pe adresa clubului au venit şi câteva invitaţii pentru turnee amicale în străinătate, dar perioada scurtă între reunire şi debutul sezonului permite puţine jocuri. În privinţa programului competiţional nimic nu este sigur încă, atâta timp cât circulă informaţii că Sportul Studenţesc, CSM Târgovişte sau chiar CSM Satu Mare ar putea spune pas campionatului. În funcţie de aceste retrageri, există şansa încă unei trageri la sorţi, atât în Liga Naţională cât şi în Cupa României, dar deocamdată vorbim doar de supoziţii.