Unde este UTA? “Lupii galbeni” au hăituit şi ei liderul adormit al Ligii a II-a
UTA avea toate atuurile posibile cu Petrolul, de la ascendent moral şi zile de odihnă în plus până la teren propriu şi un lot mai numeros şi teoretic mai valoros, dar cu toate astea nu a reuşit să obţină prima victorie din play-off, nici după al doilea meci consecutiv acasă! Ce folos că îi baţi pe “lupi” de două ori cu 3-0, în sezonul regulat, când tu nu eşti în stare să o faci măcar la limită când contează mai mult, adică în play-off. Înainte de toate, ne-a surprins faptul că antrenorul liderului din Liga 2 nu a operat modificări în primul “11” după eşecul cu Turris, deşi variante există pe bancă. Apoi, UTA a fost de nerecunoscut în prima parte, părând o simplă umbră a echipei ce defila în sezonul regulat. Scenariu la care nu ne aşteptam absolut deloc, mai ales după şocul din primul meci al play-off-ului, când pierdea cu 3-4. Cu un joc lent, previzibil şi fără orizont, arădenii au fost repede “citiţi” de prahoveni, Costel Enache surprinzând în special pe benzi, unde Ţicu sau Şaim, respectiv Deac, le-au fost superiori adversarilor direcţi. Practic, de acolo au apărut atât golul cât şi cele două mari ocazii ale Petrolului, din prima parte. Fără ocazie şi şut pe poartă, UTA a jucat enervant de rău în primele 45 de minute, făcând poate cea mai slabă repriză din acest sezon! Nici măcar atitudinea sau determinarea nu au fost la cote înalte, aşa cum ne promitea Laszlo Balint. Buhăcianu şi Miculescu au avut două situaţii de poartă, dar ambii au întârziat execuţiile din careu, în poziţii bune.
Poate cea mai slabă primă repriză a sezonului…
De partea cealaltă, Petrolul a stat perfect în teren, demonstrând un joc colectiv bun şi a marcat la a doua ocazie. Prima i-a aparţinut lui Blănaru, care scăpat singur în minutul 10, a tras din 14 metri, lateral stânga, dar Iacob a fost atent şi a blocat. Portarul UTA-ei nu a mai avut ce face în minutul 23, când Ţicu a centrat ideal de pe stânga, iar Deac i-a luat faţa lui Rumpoulakou şi a marcat cu capul de lângă Ilie, pentru 0-1! UTA nu a avut reacţie, iar peste zece minute a scăpat de un nou gol primit, Blănaru fiind blocat în careu in extremis de Bustea, la o fază la care fundaşii centrali ai UTA-ei erau pe nicăieri. Balint a reacţionat la pauză şi i-a înlocuit pe Rus şi Miculescu, aruncându-i în luptă pe Oroian şi Ioniţă, iar partea a doua a început excelent: Ioniţă l-a angajat pe Buhăcianu, acesta a ciupit balonul în faţa lui Avram, care l-a faultat clar în careu, iar Feşnic a acordat penalty. Lovitura de la 11 metri a fost transformată cu precizie de Moise, iar în minutul 49 se restabilea egalitatea, 1-1. UTA a dat apoi impresia că preia iniţiativa, iar Buhăcianu a ratat o ocazie mare în minutul 64, atacantul arădean şutând puţin alături, din şapte metri lateral stânga.
Un punct amărât şi o prestaţie palidă
Surpinzător sau nu, a scăzut apoi ritmul şi le-a permis oaspeţilor să domine teritorial, iar Meza Colli a reluat periculos cu capul din şase metri, Iacob reţinând însă cu siguranţă. Pe fondul unor multe fragmentări, “lupii galbeni” au fost mai activi în faţa unei UTA vizibil mai obosite şi fără vlagă, lucru inexplicabil dacă ne gândim că a avut două zile în plus de odihnă faţă de adversari şi un lot şi mai numeros. Trebuie însă să îi remarcăm de la UTA pe Moise şi Buhăcianu, singurii cu atitudine şi care şi-au respectat cota asăzi. S-a jucat slab în ultimul sfert de oră, fără ocazii, iar ultimul fluier a consfinţit un 1-1 echitabil. UTA dezamăgeşte din nou şi din două meciuri acasă la rând, ia doar un punct! Practic, din ca şi promovată în primăvară şi chiar înaintea play-off-ului, echipa lui Balint şi-a irosit avantajul şi de acum trebuie să recupereze terenul pierdut în deplasare. Urmează meciul infernal de luni, de la Mioveni, unde dacă nu ia punct(e), riscă să piardă primul loc în play-off şi să îşi pună în mare pericol promovarea.
Formaţii:
UTA: Iacob – Bustea, Melinte, Ilie, Rumpoulakou – Ursu (66 Ciucur), Moise, Isac, Miculescu (46 Oroian) – C.Rus (46 Ioniţă), Buhăcianu.
Petrolul: R.Avram – Sîrghi (82 Enache), Răuță, Manolache, Țicu – Pierce – Deac (78 Bratu), Meza Colli, Şaim Tudor – Arnăutu (65 Marinescu), Blănaru.
Arbitri: Horațiu Mircea Feșnic (Cluj Napoca) – Ciprian Florin Danșa (Satu Mare) și Szabo Gera (Cluj Napoca). Arbitru de rezervă: Rareș Vidican (Satu Mare),
Observatori FRF: Zaharia Ciev (Timișoara) și Viorel Lolea (Reșița).
Clasament
2.Turris Oltul 2 1 1 0 4-3 24*
3.CS Mioveni 1 0 1 0 0-0 0-0 21*
4.Petrolul Ploieşti 2 0 1 0 1-1 21
6.FC Argeş 1 0 1 0 0-0 20