Un succes care înclină puțin balanța calificării în Liga 3! Gloria Lunca Teuz Cermei – Viitorul Feleacu 1-0 (0-0)
Lume multă, muzică, grătare încinse, într-un cuvânt, interes enorm. Cam așa poate fi descris peisajul de la Cermei, înaintea primei manșe din barajul pentru promovarea în Liga 3. Gardurile arenei cu gazon denivelat din localitatea aflată în nordul județului Arad au fost luate cu asalt de oameni veniți din toate comunele învecinate, iar tribuna acoperită, care nu poate găzdui mai mult de 200 de suflete, a fost plină cu o oră înainte de primul fluier al orădeanului Marius Omuț, corect și discret pe durata întâlnirii.
Momentul cheie al încleștării s-a consumat la 75 de secunde de la debut. Atunci, după ce portarul Silaghi a fost pus deja la încercare de două ori, tușierul Lakatos a indicat offside la golul înscris de Bulza, din marginea suprafeței de pedeapsă. Decizia a fost greu de combătut, astfel că începutul fulminant s-a stins treptat, iar jocul s-a transformat într-unul de uzură, sub miza pe care o avea. Silaghi și-a împins mingea în poartă (1-0, min. 65), la cornerul executat de Suslak, Rusu a fost providențial în situație de unu la unu, iar Sălăjan, Popa sau Bulza nu au izbutit să majoreze diferența înaintea returului, care va avea loc sâmbătă, 25 iunie, ora 18, în cartierul Gruia.
Stadion: Comunal din Cermei.
Spectatori: 1000.
A marcat: Silaghi (autogol – min. 56)
Gloria, antrenor Mircea Aslău:
Fl. Rusu (cpt.) – Popa, Cotoc, Gurban, Suslak, Purece, Varga, Nistor, Vereș, Bulza (Ghergar), Sălăjan (V. Brândușe).
Viitorul, antrenor Roșu:
Silaghi – N. Crișan, Burcă (Brie), Mureșan, D. Moldovan, C. Crișan (Mocan), Macula, Goga (cpt.), Danciu, Neamț (H. Moldovan), Burz.
Arbitri: Marius Omuţ (Oradea) – Ciprian Fiter (Sânmartin, Bh) şi Rareş Lakatos (Oradea);
Observatori: Iulian Spătaru (Timişoara), Teodor Biriş (Hunedoara).
La cald, după turul barajului de promovare în „C”
Mircea Aslău: „Avem 60 la sută șanse!”
„Am făcut un joc bun și normal era să câștigăm la un scor mai mare. Consider că șansele noastre au crescut la 60 la sută după această victorie. Avem echipă bună și ne stă în putință să obținem calificarea la Cluj Napoca”, au fost cuvintele antrenorului de la Cermei, care a sărbătorit 16 ani de căsătorie în ziua partidei.
Lucian Roșu: „”
„Ambele echipe păstrează în continuare șanse la calificare, cu un plus de partea gazdelor de astăzi, care au obținut victoria. Mi-a plăcut mult publicul din Cermei, a știut să aprecieze corect fazele și a încurajat permanent echipa. Mai rar așa ceva, la acest nivel”, a apreciat Lucian Roșu câteva dintre aspectele jocului tur, care a opus campioanele județelor Arad și Cluj Napoca.