Un simplu antrenament cu public: CSM Satu Mare – Univ.Goldiş ICIM 38-97
Univ.Goldiş ICIM a avut o misiune formală în deplasarea de la Satu Mare, meci dezechilibrat încă din start. Ultima în clasament, codaşa din nord-vestul ţării s-a dovedit o victimă sigură în faţa echipei lui Jose Araujo, care s-a impus categoric. Chiar şi fără Stoenescu şi Karakasevic, „galben-albastrele” au controlat fără probleme jocul, făcând un bun antrenament înaintea dublei dificile din campionat, Alba Iulia – Târgovişte. S-a terminat CSM Satu Mare – Univ Goldiş ICIM Arad 38-97 (10-25, 12-26, 9-26, 7-20). Pentru formaţia arădeană au evoluat: Dyer 26, Gill 22, Reid 19, McCarthy 12, Hadzovic 9, Laza 5, Mercea 2, Nagy 2 şi Manea.
Favoritele s-au impus pe linie
Să mai menţionăm că la fel ca şi în celelalte meciuri ale week-endului, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv. Etapa a şaptea a Ligii Naţionale de baschet a mai consemnat demonstraţia de forţă a liderului neînvins Sepsi Sfântu Gheorghe, care a spulberat Rapidul, 125-26, victoria Alba Iuliei în derby-ul transilvan cu „U” Cluj, 59-52, dar şi succesul Târgoviştei la Galaţi, scor 67-61. În clasament continuă să conducă Sepsi, cu 14 puncte, urmată de Alba Iulia şi Alexandria, 12 puncte. Aradul e pe patru, cu 10 puncte, dar cu un meci mai puţin disputat decât primele două clasate.