Un nou maxim al carierei pentru Marius Copil
Tenismanul român Marius Copil a urcat opt locuri față de săptămâna trecută și se află pe poziția a 83-a în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), dat publicității luni, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare din cariera sa, conform agerpres.ro.
Marius Copil (26 ani) a ajuns sâmbătă până în semifinalele turneului challenger de la Nottingham, fiind nevoit să abandoneze în debutul setului secund al meciului cu israelianul Dudi Sela, din cauza unor dureri la umăr.
Podiumul este neschimbat, cu scoțianul Andy Murray lider detașat, urmat de spaniolul Rafael Nadal și de elvețianul Stan Wawrinka. În top 10 s-a produs o singură modificare, francezul Jo-Wilfried Tsonga revenind pe locul 10.
Al doilea român din ierarhie este Dragoș Dima, abia pe locul 385, după un salt de 19 locuri.
În clasamentul ATP Race, pentru Turneul Campionilor, Copil ocupă un onorant loc 72.
La dublu, românii își păstrează locurile ocupate săptămâna trecută, Horia Tecău este pe 19, iar Florin Mergea, pe 36.