Un fundaş central macedonean întăreşte apărarea UTA-ei
Conducerea clubului UTA anunță transferul fotbalistului macedonean Mevlan Adili. Fotbalistul în vârstă de 22 de ani evoluează pe postul de fundaș central și vine de la FK Shkupi (continuatoarea vechii Sloga Jugomagnat Skopje), grupare ce a terminat sezonul trecut pe locul 6 în prima ligă a Macedoniei.
În turul actualei stagiuni, Adili a jucat în 17 meciuri pentru Shkupi și a înscris un gol. ”Sunt foarte fericit că am ajuns la UTA și mulțumit de condițiile de aici. Îmi doresc să promovăm, voi da întotdeauna sută la sută, așa cum am fost obișnuit”, e mesajul noului component al echipei noastre.
”Ne bucurăm că am reușit să-l aducem pentru că l-am urmărit de mult timp, a fost unul din fotbaliștii determinanți ai primei ligi din Macedonia și are și vârsta perfectă pentru proiectul nostru. Ne bazăm pe el pentru obiectivul nostru imediat, dar și pentru viitor, de aceea am semnat un contract pentru doi ani și jumătate”, a transmis Claudiu Drăgan, directorul de competiții al UTA-ei.
Mevlan Adili s-a născut pe 30 martie 1994. Are 1,86 m înălțime și 75 kg, iar cluburile la care a jucat până acum sunt KF Beshiktash Çair (juniorat), KF Albarsa, KF Shkëndija și FK Shkupi. A fost component al reprezentativei Under 21 a Macedoniei.
Sursă: uta-arad.ro