Golgheterul Ţucudean ratează dubla României, din calificări
Fotbalistul arădean George Ţucudean s-a accidentat înaintea meciului din play-off-ul Ligii 1, de la Viitorul Constanţa şi va absenta din lotul României, pentru dubla cu Suedia şi Feroe.
Verdictul medicilor pentru golgheterul Ligii 1 e leziune musculară, problemă ce îl va ţine pe marginea terenului aproximativ trei săptămâni. Cosmin Contra a fost nevoit să îl cheme în locul lui pe Andrei Ivan, atacantul celor de la Rapid Viena.
Naționala României debutează în preliminariile pentru Campionatul European din 2020, turneu final la care Arena Națională va găzdui patru partide.
Primele două jocuri ale ‘tricolorilor’ sunt împotriva Suediei, în deplasare, pe 23 martie, și contra Insulelor Feroe, la Cluj-Napoca, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, pe 26 martie.