We must explain to you how all seds this mistakens idea off denouncing pleasures and praising pain was born and I will give you a completed accounts off the system and expound
Slate’s Washington, 1707 L St. NW, Washington, D.C., 20036.
Naţional Sebiș a adus acasă, toate cele trei puncte puse în joc, în confruntarea cu Nuova Mama Mia Becicherecul Mic, reuşind astfel să scape din zona retrogradării. Mişcările de trupe petrecute în pauza competiţională din această iarnă, în sânul echipei de pe Crişul Alb, pare să-şi pună amprenta. Sebişenii s-au impus cu scorul de 2-1(0-0).
Dacă primă repriză a fost una de tatonare, cea de-a doua a adus trei goluri pe tabela de scorur, gazdele au deschis scorul în minul 58, dar Naționalul nu a stat prea mult pe gânduri egalând în minutul 67 prin Dîrvaru , iar trei minute mai târziu, elevii lui Lucian Tetileanu sunt cei ce înscriu, de data aceasta prin Necşulescu. Nimic nu s-a mai întâmplat până la finalul celor 90 de minute, scor final 2-1, în favoarea sebişenilor.
„A fost un joc de luptă, cu noi superiori la capitolele determinare și atutidine, în special în repriza a doua. Am avut atunci și un plus de prospețime, adus de jucătorii nou-intrați, care au reușit să-i încurajeze pe ceilalți să vadă că avem șanse să câștigăm acest joc. Începând de azi, pregătim jocul cu FC Caransebeş. Sperăm s-o ținem tot așa. Acum luăm începutul ca pe ce ne doream, dar jocurile următoare trebuie să ne consolidăm acest început cu alte meciuri și mai bune. Vrem cât mai multe victorii”, a precizat antrenorul Lucian Tetileanu, Naţional Sebiş
Tehnicianul Lucian Tetileanu i-a trimis în teren pe: Cioloca – Feieș, Nicolau, Francescu, Floarea – Toader, Ember, Bozian, Sătmar – Neșculescu, Șuteu, Gherghe, Dîrvaru, Neacșu și Mohamed