Trei atleţi arădeni, cinci medalii la Campionatul Naţional de aruncări lungi!
Aradul se întoarce cu un bilanţ excelent de la Campionatul Naţional de aruncări lungi pentru juniori, tineret şi seniori de la Bucureşti. Competiţia s-a desfăşurat în weekend, pe Arena „Iolanda Balaș Soter”, pe o vreme potrivnică, dar cei trei medaliaţi arădeni, toţi suliţaşi, s-au ridicat la înălţime. Seniorul Denis Both, care nu mai punctează din acest an şi la tineret, a fost al doilea în proba de aruncarea suliței. Atletul de la CSM Arad a aruncat 71,38 metri, rezultat cu care a devenit vicecampion naţional de seniori. Titlul i-a revenit lui Alexandru Novac (CSM București), cu 74,17 metri, iar pe podium a mai urcat George Zaharia (CSM Craiova) cu 71,25 metri. Tot la suliță, Andrei Severin (CSȘ Gloria Arad, CSM Arad) a reuşit să urce de două ori pe podium, argint la juniori mari (U20), cu 55,81 metri şi bronz la tineret (U23), dar şi un loc şapte la seniori, cu 53,96 metri. Marea surpriză a întrecerii a fost talentata Vanessa Oriaku (foto, CSŞ Gloria Arad, CS Universitatea Arad), care la doar 16 ani a fost cea mai tânără participantă la proba de aruncarea suliţei, categoriile tineret şi senioare. Ea a cucerit două medalii: argint la junioare mari (U20), cu 42,38 metri şi bronz la tineret (U23), 41,52 metri şi s-a clasat pe locul şase la senioare!
Both – argint la seniori, Severin şi surpriza Oriaku, dublu medaliaţi!
“Sunt nişte rezultate foarte bune, Denis a aruncat bine, mai ales că a şi plouat şi condiţiile au fost grele, Andrei şi-a făcut aruncările, iar Vanessa a fost surpriza plăcută a competiţiei. Pentru mine nu a fost însă o surpriză, pentru că ştiam ce poate face. Acum ne pregătim de Campionatul Naţional de copii şi juniori mici, de la Arad, din perioada 2-3 aprilie”, ne-a declarat antrenorul celor trei medaliaţi arădeni, profesorul Constantin Miclea. Aşadar, cinci medalii arădene la CN de aruncări lungi, câte două pentru Andrei Severin şi Vanessa Oriaku şi una în contul lui Denis Both. Următorul Campionat Național de aruncări lungi se va disputa la Arad, la sfârşitul săptămânii viitoare și este dedicat categoriilor U18, U16 și copii.