“Trebuie să uităm repede această înfrângere”
Jucătorul arădean de bandă stângă George Neagu a ajuns pe banca de rezerve la confruntarea cu Slatina. Acesta a intrat pe teren, doar în partea a doua a partidei aducând un plus în ofensivă, darn u destul pentru a schimba soarta jocului.
“Trebuie să trecem cât mai repede peste acest eşec, avem vineri un meci foarte important pe care trebuie să îl câştigăm. Nu e timp acum de înmormântări, am simţit din teren că au avut mai multe ocazii, că ne-au dominat, au fost echipa mai bună. Nu putem invoca faptul că s-a jucat sâmbătă – miercuri – duminică, la fel au făcut-o şi ei. Ba mai mult, am avut o zi în plus de odihnă. Am prins o zi mai slabă, ăsta e adevărul, trebuie să uităm acest eşec cât mai repede. Avem nevoie de victoria cu FC Olt, pentru a putea pregăti cât mai bine meciul cu Timişoara, de peste două runde”, a declarat George Neagu-UTA
UTA avea nevoie de o victorie în partida cu ALRO, astfel ar fi putut ajunge pe locul trei, aşa rămâne pe locul cinci. “Acest meci nu e decisiv pentru locul trei, avem două puncte de recuperat care, practice, nu înseamnă mai nimic. E de fapt meciul direct pe care îl vom avea cu Severinul. Cred că seria de partide ce urmează este cea decisivă pentru stabilirea locului trei”, a complectat Neagu.
La capătul unei partide în care oltenii și-au creat foarte multe ocazii de a înscrie, în special în partea a doua, UTA a pierdut cu scorul de 3-0 pe stadionul “1 Mai” din Slatina. Defensiva a fost catastrofală, efectiv slătinenii distrându-se cu fundaşii Bălan şi Pocuca.
„Ştiam că întâlnim un adversar unde au fost probleme în ultimele zile. De aici o mobilizare în plus, un adversar cu calitate. Practic au intrat în avantaj din nimic, dintr-un joc pe care până în momentul respectiv l-am controlat, zic eu, ca posesie. După golul înscris de echipa gazdă, ne-a lipsit şi norocul să egalăm sau să revenim în joc. În repriza a doua am luat foarte repede gol şi la golul doi istoria acestui joc s-a scris. Putea să fie şi mai usturător rezultatul”, a declarat Roland Nagy
Antrenorul UTA-ei s-a văzut deranjat de evoluţia elevilor săi, în special în faza defensivă, „Avem jucători de calitate, dar nu putem marca, indiferent de cum și pe cine rotesc în ofensivă. Suferim enorm la acest capitol, e greu să pretinzi ceva atunci când nu poți marca. Ocaziile lor au apărut ca urmare a unor cadouri făcute de noi, atunci când am riscat totul și am mizat pe atac, neavând altă soluție”. a recunoscut antrenorul arădean