Transferuri importante la Lipova. Şoimii încep pregătirea
După ineuanii Tomuţ şi Filimon şi aducerea lui Vasinc, de la Zăbrani, Şoimii Lipova a bătut palma şi cu Răzvan Blănaru, ex Sîntana, pentru care a contat și faptul că va juca alături de foștii săi colegi de la Gloria, Sergiu Popa și Filimon. Semenea, fost în Liga 4 Timiş, va susţine probe de joc, iar Manu Pantea ar putea fi reactivat după doi ani de pauză. „Sunt mulţumit de lotul pe care îl am la dispoziţie, dar şi de condiţiile de pregătire de la Lipova, avem tot ce ne trebuie pentru a face treabă. Lotul e întărit valoric, dar asta va trebui să o demonstrăm pe teren”, ne-a declarat antrenorul Flavius Sabău. Şoimii Lipova s-a şi despărţit în iarnă de câţiva jucători: Flavius Pavel, Iercan, Avram, Cati și Ghergar. „Marţi e ziua vizitelor medicale, iar miercuri voi conduce primul antrenament. În 31 ianuarie plecăm într-un cantonament de o săptămână la Tăşnad, în judeţul Satu Mare. Vom efectua două antrenamente pe zi, urmând să punem accent în special pe acumulările fizice”, mai spune Sabău.
Cupa rămâne obiectivul principal
După revenirea din cantonament, Şoimii Lipova va disputa o serie de amicale, cu echipele de acelaşi eşalon din Sîntana, Cermei, Ghiroda (Timiş), Chişineu Criş şi Zăbrani. Antrenorul Lipovei se aşteaptă la un retur pozitiv şi la un plus de calitate în jocul echipei sale: „Obiectivul e câştigarea Cupei României, vrem să ne apărăm trofeul. În rest, trebuie să formăm o echipă nouă, care să îşi propună câştigarea fiecărui meci”, încheie Flavius Sabău. Cert e că Lipova arată mult mai bine pe hârtie decât în prima parte a campionatului, iar aducerea unor jucători cu experienţă la nivelul Ligii a III-a ar trebui să se vadă şi în iarbă.