Thriller cu final trist și o UTA la retrogradare! Slobozia câștigă și dinamitează lupta din subsol
UTA lui Rednic se descurcă tot mai greu în Superliga, unde și-a anulat practic victoria de pe Cluj Arena cu eșecul neașteptat din fața Sloboziei, meci contând pentru etapa a 19-a. Nou promovata a surprins astăzi la Arad, în fața unei echipe repetente în apărare, ce a acuzat din plin absențele. Cu Popa și Iliev nepregătiți 100%, Rednic a riscat cu Mitrovic în poartă, iar asta l-a costat scump, goalkeeperul având pe conștiință măcar un gol, dacă nu chiar două, ale ialomițenilor. Partida de pe Arena Francisc Neuman a fost precedată de momente emoționante. Helmut Duckadam a fost omagiat de clubul UTA, unde a debutat în Divizia A, în anul 1978. Jucătorii celor două formații au așezat câte o floare la „altarul” improvizat la poarta din fața peluzei părăsite de ultrașii arădeni, în protest față de echipă și club. Poza „Eroului de la Sevilla” a fost printată pe o pânză, iar o minge de flori „roș-albe” însoțită de o pereche de mănuși au amintit de cel care a pus decisiv umărul la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc. Meciul a fost spectaculos și plin de evenimente, dar din păcate thrillerul s-a încheiat prost pentru UTA! Slobozia a venit să riște la Arad și a ieșit din start la joc, propunând un meci pe contre pe care roș-albii nu l-au refuzat. Aganovic și Fabry au semnat două mari ocazii în minutul 17, pentru ca peste trei minute Gele să rateze singur din șapte metri, singur cu Mitrovic! În minutul 22 a fost rândul UTA-ei să rateze o șansă rarisimă, dar Fabry, excelent angajat de Omondi, a reluat peste poartă din cinci metri.
O primă repriză disputată, în care UTA a egalat chiar înainte de pauză
Peste trei minute s-a deschis scorul: Toma a centrat din corner, iar Pospelov s-a înălțat peste Poulolo și a marcat cu capul, la o fază la care Mitrovic putea și trebuia să iasă din poartă. UTA a avut gol anulat cu VAR în minutul 40, la ofsaidul lui Kadiri, dar după o dublă imensă ocazie utistă, cu Omondi și Ghezali șutând în bară de fiecare dată! UTA a egalat până la urmă meritat în prelungirile primei reprize, când Ghezali l-a servit excelent pe Costache, acesta a pivotat în careu și din întoarcere, de la vreo opt metri, a marcat cu toată opoziția fundașilor adverși, 1-1 la pauză. Iar mitanul secund a început favorabil, cu o reușită rapidă în dreptul arădenilor, mingea circulând bine pe traseul Ghezali – Costache – Omondi, cel din urmă marcând în minutul 46 din nouă metri lateral stânga, cu un șut pe sub Rusu. UTA a cedat apoi inexplicabil inițiativa, iar Slobozia a știut să pună presiune și să ducă mai bine mingea în careul advers. Mai proaspătă fizic, echipa oaspete a egalat în minutul 58 prin Ibrian, la un corner executat de Purece și o ieșire absolut greșită a lui Mitrovic, care le-a servit practic egalarea pe tavă oamenilor lui Mihalcea. De asemenea, fundașii arădeni au dormit în ghete și au ezitat din nou să sară la cap.
Arădenii s-au prăbușit după 2-1, iar Slobozia a fost răsplătită pentru jocul curajos
UTA a acuzat șocul și a primit încă un gol peste cinci minute, când după o lovitură liberă executată în careu, aeriana defensivă a gazdelor nu a reușit să respingă, iar Șerbănică, pe fază, a marcat din careu cu un șut în vinclu. UTA s-a aruncat în atac la 2-3, iar Omondi și Vuletich au trecut pe lângă egalare, pentru ca pe o contră, Slobozia să dea lovitura de grație, în minutul 77, când nou intratul Camara l-a văzut bine pe Vlăsceanu, care a făcut 2-4 și publicul striga ”Demisia, demisia!”. UTA nu a mai jucat mare lucru, dar totuși a reușit să dea speranțe în minutul 86, când cel mai bun om al arădenilor, Omondi, a înscris cu un șut din zece metri, după o frumoasă combinație cu Zsori. A fost însă prea târziu pentru a mai reuși măcar egalarea, pentru că până la ultimul fluier a lui Mladinovici nu s-a mai întâmplat nimic notabil. S-a terminat 3-4 și Rednic cu echipa au părăsit stadionul în huiduieli. E clar că UTA reintră în hora luptei la retrogradare, iar de acum play-out-ul e tot mai sigur… (foto: UTA Arad, facebook)
Formații:
UTA: Mitrovic – Râpă (Joao Pedro), Poulolo, Conte, Mabea – Fabry, Tsouka – Ghezali (Vuletich), Costache (Zsori), Omondi – Kadiri (Ze Pedro).
Unirea: Rusu – Ibrian (Medina), Antoche, Pospielov, Toma (Șerbănică) – Coadă, Perianu, Purece (Camara), Aganovic (Vlăsceanu) – Gele (Dinu). Afalna.
Au arbitrat: Horia Mladinovici (la centru), V. Marinescu (ambii din București) și A. Vornicu (Iași) – asistenți.