Tenismene din 45 de ţări s-au înscris la ITF Arad
Tenismene din 45 de țări s-au înscris la ediția din acest an, a 14-a, a Trofeului „Ilie Năstase”, competiție dotată cu premii de 15.000 de dolari. Până acum, favorita principală este Ilona Ghioroaie (locul 384 WTA – prioritate 1 pentru Arad, în condițiile în care o jucătoare se poate înscrie la 6 turnee dintr-o săptămână, până pe 24 iulie urmând a-și anunța opțiunea finală), urmată de Miriam Bulgaru (398 WTA – prioritate 4), Nicoleta Dascălu (414 – 6) şi Irina Fetecău (429 – 6). S-a înscris şi Nina Potocnik (Slovenia – 459 – 1), finalista ediției precedente.
De remarcat prezența pe „tabloul” competiției din perioada 4-12 august a Andreei Mitu, fostă jucătoare de Top 100 ATP, campioană la Arad, în 2009, în proba de dublu dar şi proaspăt campioană a BRD Bucharest Open, tot la dublu, alături de Irina Begu. Mitu a devenită mămică anul trecut şi nu demult şi-a reluat activitatea.
Turneul arădean a fost onorat de-a lungul anilor de nume precum Sorana Cîrstea, Alexandra Cadanțu, Raluca Olaru, Mihaela Buzărnescu – toate cu prezențe în Top 100, Andreea Roșca sau Jaqueline Cristian – reprezentante ale noului val.