Gala Viitorului a reunit nume sonore ale fotbalului arădean (foto)
Deşi are doar cinci luni de existenţă, Viitorul Arad, club de fotbal specializat pe creşterea copiilor şi juniorilor, numără deja
Deşi are doar cinci luni de existenţă, Viitorul Arad, club de fotbal specializat pe creşterea copiilor şi juniorilor, numără deja
Acesta este sloganul celui mai nou club de fotbal din Arad, destinat copiilor: Viitorul Arad. Recent încheiate fazele zonale ale
Fostul finanţator şi preşedinte al UTA-ei, Giovanni Catanzariti, nu stă departe de fotbal. Îndrăgostit de sportul rege şi de Arad,
Odată devenit patron la UTA, cu 80 la sută din acţiuni şi cu creanţele cedate de Catanzariti, Adrian Marţian s-a
Dacă ultimele două etape au jucat sub presiune, adică cu salariile şi primele blocate, iată că totul a revenit la