Surpriză pentru suporterii arădeni: UTA – Petrolul se poate vedea în Piaţa Avram Iancu!
Primăria şi conducerea clubului UTA anunţă organizarea unui eveniment în Piaţa Avram Iancu. Este vorba despre vizionarea pe un ecran mare a meciului UTA – Petrolul, programat sâmbătă, 4 iulie, de la ora 17, pe stadionul Motorul. Partidă care contează pentru prima etapă din play-off-ul Ligii 2. Cum autorităţile nu au dat încă undă verde spectatorilor pe stadioane, fanii arădeni sunt aşteptaţi în centrul municipiului, pentru a urmări prima finală în sprintul „roş-albilor” spre Liga 1. Clubul UTA va reveni zilele următoare cu alte detalii legate de organizare.
Alexandru Meszar anunţă că s-au obţinut toate avizele necesare, la eveniment vor participa maxim 500 de oameni, iar regulile anti-Covid vor trebui respectate. Hidratarea celor prezenţi va fi asigurată de comercianţii dun zonă. Doar vremea s-ar putea împotrivi la spectacolul pregătit de organizatori, sâmbătă anunţându-se precipitaţii în partea de vest a ţării. Aşadar, cei care preferă să nu urmărească meciul de acasă, la TV, sunt aşteptaţi în piaţă.
Vineri, 3 iulie – o nouă zi de vânzări la magazinul UTA
Altfel, vineri, 3 iulie, este o nouă zi de vânzări la magazinul UTA-ei: „Organizăm o nouă zi de vânzări! VINERI, 3 IULIE, între orele 16.00 și 20.00 ne găsiți la sediul clubului UTA de pe calea Victoriei, nr. 20. Dacă treci pe la noi, nu uita să respecți regulile de distanțare! Doar doi clienți sunt admiși în incinta sediului pe timpul vânzării! În cazul formării unei cozi, vă rugăm păstrați o distanță de cel puțin 1.5m între persoane!
Masca de protecție este obligatorie în orice spațiu închis! Câteva dintre produsele disponibile: măști personalizate cu sigla UTA, tricouri, echipament retro, eșarfe, insigne, brățări de silicon, șepci, mascote de pluș, fulare cu ventuze pentru mașină, apărătoare de soare pentru mașină, stickere etc.„, anunţă organizatorii.