Suporter Club UTA cere transparenţă în privinţa noului stadion
Aradul arată groaznic, în acest moment, din punct de vedere al sportului de performanţă, dar şi al bazelor sportive, fiind probabil la coadă într-un top al oraşelor care se respectă. Falimentul şi dispariţia UTA-ei, plus dărâmarea stadionului Francisc Neuman, sunt două repere extrem de triste ale fotbalului arădean. Iar veştile proaste continuă. Lucrările cam batul pasul pe loc sau cel puţin nu sunt vizibile, la noul stadion UTA, pe care trebuie să îl ridice firma SC Tehnodomus SA Arad. Constructorul are la dispoziţie 36 de luni pentru finalizarea lucrării, conform contractului semnat cu Primăria Arad, astfel că în vara lui 2017, noua arenă ar trebui să fie gata. Numai că suporterii arădeni se plâng de lipsă de comunicare şi transparenţă, care duc la apariţia a tot felul de informaţii. Ultimele legate de capacitatea noului stadion, care ar scădea la sub 12 mii de locuri pe scaune, ceea ce înseamnă foarte puţin pentru o arenă care se vrea modernă şi în care se investesc atâţia bani.
„Față de problema modernizării stadionului Francisc Neumann, considerăm că beneficiarul și constructorul lucrării ar trebui să comunice mai des și mai transparent detalii legate de proiect, stadiul lucrărilor sau data încheierii lor, pentru a risipi din informațiile posibil eronate care pot circula în lipsa unor date asumate deschis. Atragem atenția asupra faptului că lucrarea de modernizare a stadionului Francisc Neumann este de maximă importanță pentru orașul Arad, pentru arădeni în general, iar din această cauză cerem maximă seriozitate și responsabilitate tuturor părților implicate. În perioada următoare vom propune constructorului un plan de comunicare în baza căruia informațiile legate de stadiul lucrării să fie actualizate periodic, astfel încât utiștii să cunoască proiectul și etapele realizării sale”, se menţionează într-un comunicat al celor de la SCU.