„Sportul de performanţă”, o linie bugetară de râsu’-plânsu’: campioana Univ.Goldiş ICIM, aproape egală cu o echipă de fotbal nou înfiinţată, de Liga a IV-a!
Primăria şi Consiliul Judeţean continuă să dea mărunţiş, în comparaţie cu alte judeţe, chiar mai mici decât Aradul, sportului de performanţă. Deşi avem doar o mână de echipe care fac performanţă (n.n. unii confundă amatorismul sau sportul de masă cu cel de performanţă), sportul nu este în Arad, nici în 2013, o prioritate, deşi la ora puţinelor performanţe primarul Falcă apare cu un tupeu cras în rândul din faţă. Chiar dacă a luat titlul în condiţii vitrege, campioana României la baschet feminin, Univ.Goldiş ICIM, a fost uitată şi în acest an de Consiliul Judeţean!, în timp ce Primăria îşi menţine sprijinul din ultimii ani, acordând, pe hârtie, (pentru că practic, de multe ori, banii mai întârzie sau rămân blocaţi pe drum) în cele două sesiuni ale liniei bugetare „Sportul de performanţă” puţin peste 1 milion de lei. Asta după ce în primăvară, acelaşi oportunist Falcă îi întreba pe cei din conducerea ICIM-ului în ce cupă europeană vor să joace, iar promisiunile de mărire a bugetului erau la tot pasul.
Linia bugetară „Sportul de performanţă” este o practică complicată şi depăşită, majoritatea administraţiilor din ţară găsind metode mult mai uşoare şi avantajoase pentru cluburi, la fel de transparente şi legale, gen înfiinţarea unui ONG, cu autorităţile locale ca membri afiliaţi. La Arad, nu se vrea. Cireaşa pe tort a fost aşezată în această vară, când întâmplător sau nu, UTA avea datorii la stat şi se ştia că nu putea beneficia de sprijin financiar din partea Primăriei, iar proiectul UTA BD, „copt” probabil încă din primăvară, a fost scos la bătaie exact la moment, pista falsă fiind alternativa în cazul dispariţiei echipei fanion. Rămasă fără concurenţă la masa proiectelor, în condiţiile problemelor financiare grave ale UTA-ei, Asociaţiei Bătrâna Doamnă, care acum se confundă cu nou înfiinţata echipă de Liga a IV-a, UTA Bătrâna Doamnă, i s-a aprobat în total, în acest an, din partea Primăriei şi Consiliului Judeţean, proiecte în valoare de 980.000. de lei!!!
Iată că o echipă înfiinţată peste noapte, care joacă în eşalonul judeţean şi care nu are nimic în comun cu adevărata UTA, este luată în braţe de autorităţi (probabil doar pentru că acolo sunt oamenii agreaţi, aceasta fiind în general şi politica impusă de Falcă), fiind pusă aproape pe picior de egalitate, ca şi susţinere financiară, cu campioana României la baschet feminin, ceea ce nu se întâmpla, în anii trecuţi, cu UTA! Dovadă cât se poate de clară că Falcă rămâne un jucător, dar unul care punctează mai mereu în defavoarea sportului arădean.