Sportivii CSM-ului s-au remarcat la Europenele dragon boat
Campionatele Europene de dragon boat de la Szeged au prilejuit din nou sportivilor de la CS Municipal să se remarce pe Maty-ér, moderna pistă olimpică de canotaj şi kaiac canoe din oraşul maghiar. Numeroasa delegaţie a clubului arădean a fost în “prim-planul” majorităţii probelor, atât la seniori cât şi la masters, în următoarea distribuţie: Alexandru Francisc Stoian, Bogdan Tuţă, George Florin Ienciu, Ioan Iosif Sabău, Luca Pulbere, Paul Pavel Crişan, Roland Koromi, Ştefan Valentin Popescu, Gheorghe Muscă, Alexandra Victoria Almaşi, Ana Maria Cenădan, Daniel Laslo Gorbe, Natalia Andreea Ciocluţ, Alina Suciu, Rudolf Marius Kruzsicz şi Rozalia Andreea Szendrei. Antrenorii delegaţiei arădene, care sunt şi cei ai lotului naţional de dragon boat, au fost Gheorghe Muscă, Gorbe Laslo şi Alexandru Stoian.
Seniorii, aproape de podium
Echipajele lotul naţional, cu arădenii enumeraţi mai sus în distribuţie, au obţinut, la seniori, următoarele rezultate: barca de “20” seniori, 200 metri – locul 4; barca de “20”, seniori, 500 metri – locul 5; barca de “20” seniori, 2000 de metri – locul 6; barca de “10” seniori, 500 metri – locul 5; barca de “10” seniori, 2000 de metri – locul 6; barca de “10” senioare 2000 de metri – locul 6; barca de “10” seniori mixt, 200 de metri – locul 4; barca de “10” seniori mixt 500 de metri – locul 6; barca de “20” seniori mixt 500 de metri – locul 5; barca de “20” seniori mixt 2000 de metri – locul 5.
Patru medalii la masters
La masters au venit şi medaliile de bronz, dar şi alte rezultate notabile, după cum urmează: barca de “20”, 200 de metri – locul 3; barca de “20”, 500 de metri – locul 3; barca de “20”, 2000 de metri – locul 3; barca de “20” mixt, 200 de metri – locul 3; barca de “20” mixt, 500 de metri – locul 4; barca de “20” mixt, 2000 de metri – locul 4; barca de “10” feminin, 200 de metri – locul 4; barca de “10” feminin, 500 de metri – locul 4; barca de “10” feminin, 2000 de metri – locul 4; barca de “10” mixt, 200 de metri – locul 4; barca de “10” mixt, 500 de metri – locul 6 şi barca de “10” mixt, 2000 de metri – locul 5.
Gorbe: “Ne-am luptat cu marile forţe”
“Ne-am luptat cu marile forţe de dragon boat din Europa şi am reuşit să obţinem rezultate bune în majoritatea probelor. În condiţiile în care la seniori am contat mai mult pe sportivi tineri, juniori, care şi-au făcut bine treaba, nu ne putem declara decât mulţumiţi. Competiţia, una de un nivel foarte ridicat, a fost dominată destul de clar de Ucraina şi Rusia, dar s-au remarcat şi echipajele din Italia şi Ungaria, însă şi România a fost acolo, între principalele naţiuni ale Europeanului”, ne-a declarat antrenorul-sportiv de la CSM Arad, Gorbe Laslo