Sorin Trăistaru a redevenit campion naţional la supermoto
Zilele trecute a avut loc, pe circuitul Speek Park din Bacău, ultima etapă din cadrul Campionatului Naţional la supermoto. Arădeanul Sorin Trăistaru a ocupat la final un merituos loc doi, dar în clasamentul general a încheiat primul, cucerind astfel pentru a patra oară titlul de campion naţional. La SOpen, unde au concurat şi sportivi din străinătate, cel poreclit “Ariciu” a ocupat locul doi în ierarhia generală, în urma ungurului Benjamin Onodi. Clubul Arici Supermoto Arad mai dă un campion naţional şi la clasa SM Hobby, Florin Trăistaru clasându-se primul între sportivii români.
La clasa regină SOpen, clubul arădean a fost reprezentat de Sorin Trăistaru şi de Atiilo Gergely, iar la clasa Hobby au concurat Florin Trăistaru şi Sorin Gheorghe Flonta. Altfel, Sorin “Ariciu” Trăistaru pregăteşte ultimele două etape din cadrul Mondialului de supermoto, acolo unde se clasează la general pe un onorabil loc nouă. Arădeanul va fi la start în Austria, pe 11 septembrie şi o săptămână mai târziu, în Italia.