Șoimii Pîncota a scos un egal la Satu Mare, 1-1 cu Olimpia
Șoimii Pîncota nu a reușit să profite de înfrângerile de astăzi ale echipelor din Baia Mare și Râmnicu Vâlcea, astfel că rămâne la cinci puncte de zona play-off. Totuși, formația din Podgorie, cu mari probleme de lot înaintea meciului cu Oli, a obținut un punct important la Satu Mare, care o poziționează favorabil în perspectiva unui eventual play-out. S-a terminat 1-1, în fața unei Olimpiii care încă nu a câștigat pe teren în acest an. Partida a debutat furtunos, cu gazdele deschizând scorul în minutul 5, atunci când Mărkuș a transformat un penalty acordat în urma unui henț în careu comis de Dubeștean. Peste doar trei minute, Dragalina a egalat de la punctul cu var, lovitură de la 11 metri scoasă tot de el. Putea fi 2-1 pentru Pîncota în minutul 12, dar golul lui Gîlcă a fost anulat pe motiv de ofsaid. Pirtea și Mărkuș au semnat câte o ocazie importantă pentru fiecare echipă, înaintea fazei consemnate în minutul 35, când șoimilor li s-a anulat un al doilea gol, marcat de Crișan, pentru un presupus fault în atac. Până la pauză, același Crișan a salvat de pe linia porții un șut expediat de Onicaș, pe care scria gol.
Golurile – de la punctul cu var
Pîncota a preferat să se apere în debutul părții a doua, iar Iuhas și Mărkus au avut alte două bune oportunități de a marca. În minutul 71, Pirtea își putea aduce echipa în avantaj, mingea șutată din 10 metri – în diagonală – fiind scoasă spectaculos în corner de Băican. Sătmărenii au cerut iar penalty în minutul 83, dar centralul nu a mai acordat nimic. La ultima fază, în prelungiri, Dragalina a finalizat un contraatac cu un șut din 10 metri, Băican salvând în lateral, iar meciul s-a încheiat nedecis, scor 1-1. Rezultat în urma căruia Satu Mare ajunge la al șaptelea meci fără victorie, blocând și Pîncota în drumul spre play-off. Mai mult ca sigur, cele două echipe se vor întâlni și în play-out. Totuși, în condițiile problemelor de lot, Ionuț Popa se poate declara mulțumit de punctul scos la Satu Mare. Șoimii Pîncota a evoluat în formula: Cioară – Dan, Dubeştean (Suciu ’69), Crişan, Siminic – Gîlcă, Issa (cpt.), Dragalina, Pavel – Pirtea (Vasi 81) – Mihai (A. Leucuţa 77).