Lipova termină în forţă campionatul Ligii a 3-a
Şoimii Lipova încheie în forţă sezonul, primul de la revenirea echipei, după trei decenii, în al treilea eşalon fotbalistic al ţării. La Jimbolia, pe terenul “lanternei roşii” din Becicherecu Mic, formaţia pregătită de Flavius Sabău a făcut spectacol, impunându-se cu un categoric 5-1, după ce la pauză avea deja 3-0. Vasiu (min.10), Filimon (min.23) şi Trabalka (min.38) au închis conturile, cu reuşitele lor, pentru ca Paşcu (min.79) şi din nou Trabalka (min.87) să marcheze şi ei pentru Lipova, în partea a doua. Golul de onoare al timişenilor a fost marcat de Takenori (min.85), dintr-un penalty contestat de “şoimi”. Victorie clară, care face, probabil, din Lipova, a şasea forţă a campionatului, asta în condiţiile în care rezultatele puştilor de la Centrul Naţional de Pregătire Timişoara se vor anula la sfârşitul stagiunii din “C4”. Sabău a început meciul în formula: Iliescu – Iova, Calvin, Vasiu, Kocsis – Poiană, Tiponuț, S.Popa, Filimon – Vasinc, Trabalka.
Victorie categorică, la Jimbolia
“Am întâlnit o echipă modestă a campionatului, dar cu toate că motivaţia era la cote mici, am reuşit să ne facem jocul. Băieţii s-au concentrat şi am marcat atât din faze fixe, cât şi din acţiuni, nu pot decât să mă declar mulţumit de evoluţia lor. Obiectivul maxim pe care ni l-am propus în iarnă era locul 6, poziţie pe care cred că vom şi termina campionatul, dacă Filiaşul nu bate Reşiţa, ceea ce e foarte probabil. Ne-am propus să ajungem aici şi iată că am reuşit, mă bucur că ne-am atins ţelul”, spune Flavius Sabău. Secretul revenirii spectaculoase a Lipovei în prim-planul campionatului din “C4” ni-l dezvăluie tot antrenorul principal al echipei de pe valea Mureşului:
Secretul revenirii din retur
“Cred că secretul evoluţiei bune din retur e calitatea jucătorilor aduşi în iarnă, iar aici mă refer atât la juniori cât şi la seniori, pregătirea foarte bună pe care am făcut-o în pauza competiţională, ceea ce în vara anului trecut nu am reuşit, din cauza barajelor şi a Cupei României, dar şi liniştea şi stabilitatea asigurate de conducere, care pentru mine, ca şi antrenor, au fost aspecte foarte importante. De asemenea, am crezut în principiile mele de la început până la sfârşit, iar jocul şi rezultatele echipei m-au răsplătit. E meritul tuturor, de la jucători şi staff-tehnic, până la conducerea clubului şi a oraşului, Lipova merită o aşa echipă frumoasă!”, conchide Flavius Sabău, antrenorul în care preşedintele Radu Pop şi-a pus, cu succes, toată încrederea.
“Şoimilor” le e dor de casă!
Sezonul viitor nu e deloc departe, iar “şoimii” îşi fac deja temele pentru următoarea ediţie de campionat, fără însă a derapa de la principiile şi ideile care au stat la baza acestui proiect: “Mergem pe aceeaşi linie, de formare şi creştere a unei echipe cât mai valoroase. Ne dorim ca la anul să ne clasăm şi mai sus, dar asta depinde de mai mulţi factori, iar unul din cele mai importante e capitolul pregătirii şi al antrenamentelor. Sperăm ca stadionul să fie gata până la startul noului sezon şi să ne putem pregăti şi juca acasă.”
Marţi, la Şiria, amical cu UTA
Până atunci, Lipova va încheia actualul campionat cu un meci pe teren propriu, contra celor de la Centrul Național de Pregătire, iar rezultatul nu va conta la final, așa că „șoimii” au perfectat un amical cu UTA, pentru după-amiaza zilei de marți. Testul e programat de la ora 17 şi se va disputa la Şiria. Un frumos cadou pentru susţinătorii echipei, ce au ocazia să îşi vadă favoriţii, la final de stagiune, în compania echipei fanion a Aradului.