Șoimii Lipova și-a fixat reunirea, iar Sabău vrea întăriri
Ultima divizionară terță din fotbalul arădean intrată în vacanță e Șoimii Lipova. Șoimii au mai stat în joc de glezne până pe 15 decembrie, după care antrenorul Flavius Sabău a decretat vacanța de iarnă, ce va dura exact o lună de zile. Concluziile lui 2017 le trage tot tehnicianul formației de pe valea Mureșului: „Am avut un an foarte solicitant, cu multe meciuri și un obiectiv important realizat, fără meci pierdut. Apoi, a venit impactul cu Liga a III-a, iar rezultatele nu au fost chiar cele pe care ni le doream, deși ne-am pregătit bine. Dar, vrem să arătăm o altă față în retur și să ajungem pe un loc mai aproape de valoarea noastră”, spune Flavius Sabău. Pe lângă juniorii Păulescu, Lăcustă și Vasile, care au părăsit de ceva timp echipa, lipovanii se vor mai despărți în această iarnă și de câțiva seniori.
Oferte tentante pentru Vasinc
„Într-adevăr, s-ar putea să renunțăm la doi-trei jucători, dar toate la timpul lor. Mi-aș dori doi juniori de 19 ani, cu gabarit și dacă se poate ceva experiență la acest nivel, dar și doi-trei seniori, câte unul în fiecare compartiment, care să vină cu un plus. Bier rămâne jucător-antrenor secund, depinde doar de el, de cum se va pregăti, dacă va mai evolua și la primăvară. Un mic semn de întrebare există și în cazul golgheterului nostru, Vasinc, care are propuneri de la formații de Liga a III-a cu obiective mai importante”, a adăugat „principalul” șoimilor.
Cantonament, la sfârșitul lui ianuarie
Sabău a fixat reunirea lotului pentru data de 15 ianuarie 2018, urmând ca primele două săptămâni să fie dedicate reacomodării cu efortul. „La finalul lunii ianuarie vom pleca în cantonament, iar din câte știu eu avem o ofertă bună de la Băile Herculane, acolo unde ne-am pregătit bine și iarna trecută.” Revenită după trei decenii în al treilea eșalon, Șoimii Lipova ocupă locul 11 în seria a IV-a, cu 15 puncte.