Şoimii Lipova se numără printre candidatele judeţului la promovare
Campania de achiziţii – una cu adevărat notabilă pentru Liga a IV-a – şi stabilitatea financiară o propulseză pe Şoimii Lipova printre favoritele la promovare în eşalonul trei. Pe malul Mureşului au ajuns jucători foarte bine cotaţi, ce au activat mulţi ani în eşaloane superioare, astfel că Radu Pop îi oferă antrenorului Flavius Sabău un lot peste nivelul primului eşalon judeţean, cu care Lipova se poate bate fără probleme pentru Liga a III-a. Portarul Cătălin Bujor, fost la CS Ineu şi Naţional Sebiş, fundaşul Attila Bier, ultima oară la Ineu, ambii cu experienţă chiar la nivelul Ligii a II-a, unde au evoluat şi pentru UTA, Adrian Piţ, mijlocaş experimentat, care a evoluat şi în Liga a II-a, pentru UTA sau “U” Cluj, dar şi în străinătate, la echipe precum Bellinzona, Triestina, Pisa sau Khazar Lankaran, mijlocaşii Robert Kocsis, ex-Ineu, ultima oară în Liga 4 Arad, la CS Glogovăţ, Iosif Gherghel, fost jucător al Pecicăi şi Gloriei, în Ligile 3 şi 4, ex-pîncotanul Florin Gîlcă şi tânărul atacant Sebastian Albulescu, golgheter al Păulişului în sezonul trecut al Ligii a IV-a, sunt noutăţile marcante ale “şoimilor”. Căpitanul Paşcu şi-a reînnoit contractul, astfel că Lipova e gata de treabă. În schimb, Moisă, Borteş şi Radu Popa nu mai sunt din această vară “şoimi”. Echipa lui Sabău a debutat deja în noul sezon, câştigând cu 3-0 în faţa bihorenilor de la CS Oşorhei, în primul tur al Cupei României, goluri marcate de Gheorghel 2 şi Vasinc.
Transferuri de marcă, debut cu dreptul în Cupă
“Am început bine sezonul, cu victoria din Cupă, însă după un joc nu foarte reuşit, cu o primă repriză în care am avut probleme. Am făcut apoi diferenţa în partea a doua, obţinând un rezultat pozitiv. E însă repede să tragem concluzii, de abia după 2-3 meciuri în campionat o să îmi fac o părere despre nivelul actual al echipei. Nu ne-am propus nimic deosebit în Cupă, unde înfruntăm echipe de eşalon superior, dar vrem să mergem cât mai departe se poate, asta pentru oamenii din Lipova, care ne susţin şi sunt aproape de echipă. Miercuri jucăm în turul doi, cu Giarmata, meci în care vom încerca să producem un fotbal bun şi dacă se poate să ne şi calificăm”, ne-a declarat Flavius Sabău.
În “exil” la Zăbrani, dar cu ambiţii mari
Prima etapă de campionat o găseşte pe Lipova la Zăbrani, acolo unde trupa lui Radu Pop îşi va disputa meciurile de acasă, asta în condiţiile în care propria arenă suferă lucrări de modernizare. Adversara “şoimilor” va fi Glogovăţul, echipă întărită şi ea faţă de sezonul trecut, Sabău dorindu-şi, evident, primele trei puncte stagionale: “Nu e neapărat un meci accesibil, să nu uităm că în ediţia trecută de campionat am pierdut la ei cu 1-0. Au şi adus câţiva jucători, deci e posibil să arate mai bine decât atunci. Noi trebuie să ne facem jocul şi să ne atingem obiectivul, acela de a câştiga. Sigur că e un dezavantaj că nu vom juca la Lipova meciurile de acasă, dar trebuie să facem şi sacrificii pentru a avea un stadion frumos. La Zăbrani terenul e bun, e lat, nu ne putem plânge, trebuie să ne adaptăm şi să ne facem treaba.”
Sabău: “Primul loc depinde de mulţi factori”
Şoimii Lipova e cotată printre favoritele la promovare, alături de Crişul Chişineu Criş, Unirea Sîntana sau Progresul Pecica, echipe care râvnesc şi ele la Liga a III-a: “Eu zic că suntem acolo, într-adevăr, printre echipele cu şanse la locurile fruntaşe. Depinde însă de foarte mulţi factori să ajungem pe primul loc. Obiectivul nu e promovarea, dar cu siguranţă nu ne vom da la o parte dacă vom ajunge în postura de a putea face un pas în faţă. Personal, îmi doresc un loc în primele trei, ar fi ruşinos pentru noi să nu reuşim acest lucru, la ce condiţii ni se oferă la Lipova”, încheie Sabău. Meciul dintre Şoimii Lipova şi CS Glogovăţ se va disputa sâmbătă, de la ora 11, de altfel toate meciurile de acasă ale Lipovei urmând să înceapă la aceeaşi oră de matineu.